Senatorul liberal Marcel Vela: „România a fost sedusă și abandonată de PSD“

modelmic

În cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi la sediul PNL Caraș-Severin din Reșița, senatorul liberal PNL și liderul organizației județene PNL, Marcel Vela a prezentat o lucrare impresionantă de analiză și sinteză a guvernării social-democrate, intitulată „2017 – Un an pierdut pentru România“ PSD dăunează grav românilor.

Vela afirmă că alianța de guvernare PSD-ALDE a îndeplinit doar 33 de măsuri din cele 724 cuprinse în programul de guvernare asumat de la începutul anului trecut și până astăzi. „În marea lor majoritate, din aceste 33 de măsuri unele sunt mai degrabă instituţionale, nu sunt măsuri care să aducă corecţii de fond sau rezolvări de fond pentru problemele cu care se confruntă diferitele domenii de activitate. Dincolo de propaganda care evocă o guvernare pozitivă pentru România, trebuie cu toții să recunoaștem că realitatea cotidiană a românilor, tot ceea ce se întâmplă în țară, contrazic aceste laude și promovări ale guvernării PSD.  Din acest motiv Cartea Neagră este o analiză obiectivă, tehnică, vis a vis de tot ceea ce s-a întâmplat în acest an ce s-a scurs”, a declarat preşedintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.

Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a continuat să ofere o serie de argumente în sprijinul analizei liberale cuprinse între coperțile Cărții Negre, o lucrare de critică socio-politică la adresa actualei alianțe politice care guvernează România.

cartea neagra

Deși creșterea în sectorul bugetar a fost de 25%, în buzunarul cetățenilor s-a regăsit undeva sub rata inflației,cotația  leu-euro ajuns la un nivel istoric, a depășit orice record, tot din cauza măsurilor sau al comportamentului guvernamental al PSD-ului“, spune liderul liberal cărășean.

Pe lângă faptul că nu şi-a realizat programul de guvernare, Vela susține că PSD a introdus în plus o mulţime de lucruri care au avut consecinţe negative şi care nu fuseseră prezentate în campania electorală, un exemplu în acest sens fiind transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

„Importurile au crescut iar exporturile au scăzut. Pe parcursul unui an, 2017, Codul fiscal a fost modificat de 216 ori, fiind cea mai mare modificare a unei legi economice, care guvernează tot ceea ce se întâmplă în economia națională. Un haos total în tot ceea ce înseamnă economia românească. Așadar, la un an de la guvernarea PSD, chiar PSD își recunoaște eșecul prin măsurile unice în Europa, de schimbare a propriilor guverne, Grindeanu și mai apoi Tudose, tocmai ca o recunoaștere a incapacității de guvernare PSD. O guvernare câștigată de PSD în decembrie 2016 prin vânzare de iluzii, minciuni, prin propagandă, astfel încât România a fost sedusă și abandonată de PSD. PSD nu este în stare să guverneze România!“, a concluzionat Marcel Vela.

Senatorul Marcel Vela a remarcat lipsa de progres și chiar o involuţie în domenii vitale pentru România, cum ar fi educaţia şi sănătatea. Vela consideră că la această oră PNL se află pe un trend ascendent, în ceea ce privește procentul electoral al partidului, în sondajul intern, realizat de PNL, acesta fiind cotat cu 30% din preferințele alegătorilor.

Sergiu TABAN

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei