Senatorul Marcel Vela: „Multe din problemele românilor depind de deciziile Parlamentului European!”

Senat Vela

Parlamentarul liberal cărășean, Marcel Vela, a ținut să puncteze câteva aspecte legate de importanța rolului pe care îl joacă forul legislativ unional – Parlamentul European în viața comunităților din țările UE și de aici greutatea votului pe care românii îl vor acorda pe data de 26 mai, dar mai ales prezența senatorului pe lista candidaților PNL la funcția de eurodeputat .

Foarte multe probleme ale noastre, ale cetățenilor români, depind de deciziile luate în Parlamentul European .

De la subvențiile  fermierilor agricoli, până la problemele sistemului judiciar și ale statului de drept.

Dezvoltarea localităților noastre se poate face cu sprijinul finanțărilor europene, finanțări care depind de Bugetul UE aprobat de Parlamentul European.

Din aceste motive am acceptat propunerea colegilor liberali să candidez pe lista PNL pentru alegerile din 26 mai 2019. Chiar am dorit să fiu, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, pentru a accentua cât mai vizibil susținerea candidaților noștri, Rareș Bogdan – cel mai ferm luptător împotriva abuzurilor actualei Coaliții de guvernare PSD+ALDE, cât și a celor din Regiunea Vest, europarlamentarul Siegfried Mureșan din Hunedoara și primarul Gheorghe Falcă din Arad.

Am încredere că toți candidații propuși de PNL sunt patrioți competenți și că primii 12 vor merge să lupte la Bruxelles și Strasbourg pentru fiecare dintre noi, astfel încât Partidul Național Liberal să fie învingător și România pe primul loc!”,  a dorit să transmită senatorul Ion Marcel Vela – Președintele PNL Caraș-Severin.

Diana RADU

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „am dorit să fiu … ultimul” … Marcel Vela
    „toți candidații propuși de PNL sunt patrioți competenți”

    Dintre patrioţi sau dintre competenţi?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei