Sentință în dosarul Colectiv! Închisoare cu executare pentru Piedone și pentru patronii clubului!

colectiv

Tribunalul Bucureşti a pronunţat astăzi sentința în dosarul Colectiv. Judecătorii au decis condamnarea fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la 8 ani si 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru clubul Colectiv. Cei trei patroni ai clubului au fost și ei condamnați la câte 11 ani şi 8 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Cei trei patroni ai clubului, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Celelalte sentințe în dosarul Colectiv:

Aurelia Iofciu, sef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 – 7 ani de închisoare
Luminița Ganea, consilier superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 – 7 ani de închisoare
Sandra Motoc, referent superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 – 3 ani de inchisoare sub supraveghere și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile
Daniela Niță, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv – 12 ani și 8 luni de închisoare
Cristian Niță, acționar în cadrul firmei Golden Ideas Fireworks Artists – 3 ani și 6 luni de închisoare
Viorel Zaharia, pirotehnist – 9 ani și 8 luni de închisoare
Marian Moise, pirotehnist – 10 ani de închisoare
George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsuri în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Toți inculpații s-au declarat nevinovați și au cerut achitarea.

Inculpații și societățile implicate în acest caz, precum și părțile responsabile civilmente, Unitatea Administrativ Teritorială-Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” București-Ilfov trebuie să plătească daune morale în valoare de 50 milioane de euro către răniții și urmașii victimelor din Colectiv. De asemenea, aceștia trebuie să plătească aproximativ 8 milioane de lei costurile îngrijirilor medicale.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

foto: Cornel Putan, Inquam Photos

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei