Și-așa-i rău și-așa nu-i bine

a

Această expresie „Și-așa-i rău și-așa nu-i bine“, se potrivește ca o mănușă pe situația reală a spitalelor din România, adus în pragul colapsului de pandemia de coronavirus. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgentă, secretarul de stat Raed Arafat, a semnat, luni, un ordin conform căruia toate „Unitățile de Primiri a Urgențelor (UPU)/UPU-SMURD Compartimentele de Primiri a Urgențelor (CPU) au obligația de a prelua toți pacienții aduși de către ambulanțele aparținând serviciilor de ambulanță publice sau SMURD, indiferent de situația locurilor disponibile în secțiile spitalelor de care aparțin”. Ordinul mai prevede că “Unitățile sanitare nu au dreptul să restricționeze accesul ambulanțelor la structurile de primiri urgențe sau camera de gardă”.

Ceea ce spune Raed Arafat e logic și de bun simț; adică nu mai plimbi pacientul cu ambulanța de la un spital la altul, pe motiv că nu avem locuri, că sunt prea mulți pacienți, că…mai bine vă spălați cu el pe cap că nu e de noi și câte alte asemenea lucruri s-au mai întâmplat. Altfel spus, a venit ambulanța cu un caz, acesta va fi preluat și tratat. E normal, e firesc ca o persoană, indiferent de cetățenie, rasă, religie, apartenență politică, sex, posibilități materiale sau grad de cultură și civilizație, să fie primită la UPU și să i se acorde asistență medicală de urgență; repet, de urgență, fie că e asigurat sau nu. Pentru asistența de urgență nu este necesară asigurarea medicală, aceasta fiind gratuită în toate țările civilizate.

Dar, inevitabilul dar, care sucește problema cu 180 de grade, ce facem atunci când personalul medical este decimat de coronavirus, când numărul pacienților care au nevoie de îngrijiri de urgență este peste puterile medicilor și asistentelor? Cine stabilește câte persoane poate trata un medic pe o gardă? Cine decide care pacient va sta pe culoarele spitalului (în cel mai fericit caz) sau afară în frig și ploaie până va avea cineva timp și de el? Cine ne spune care este limita de suportabilitate a personalului medical la atâtea luni de muncă, de teamă, de nesomn, de chin și de lipsă a recunoașterii eforturilor depuse? Cine spune care dintre pacienții infectați are acces la un ventilator și cine nu are acces? Cine își asumă curajul de a decide cine trăiește și cine moare în condițiile în care medicii au jurat că vor încerca să salveze vieți? Cine?

Sunt întrebări fără răspuns, sunt situații la care personalul medical se gândește tot mai des. Un personal obosit, stresat, pe care guvernanții îl ignoră cu bună știință, care va trebui să ia o astfel de hotărâre. Și dacă decide într-un fel sau altul, cine va avea coșmaruri noaptea? Nu vreau să cred că pot fi pus în situația ca cineva să hotărască pentru mine, asemeni judecătorului suprem „tu trăiești, tu mori“. Altfel spus… „Și-așa-i rău și-așa nu-i bine“

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei