Și dacă cetățeanul lovit pe trecerea de pietoni era beat, șoferul e nevinovat? Întreb pentru un prieten

accident Intim

Comunicarea instituțională a ajuns în România să promoveze un limbaj de lemn, eliptic, menit adeseori să-i inducă în eroare pe cei care procesează informația transmisă de purtătorii de cuvânt. Nu caut o vină a celui sau a celei care transpune în cuvinte, propoziții și fraze evenimente care s-au petrecut la distanță considerabilă de locul la care purtătorul de cuvânt se află în fața tastaturii. Să înțelegem, comunicatorul nu se poate afla de fiecare dată la fața locului unde s-a petrecut incidentul. Acesta primește informația de la colegii săi, aflați în teren. Uneori, ceea ce primește din teren, poate fi un adevăr ciuntit sau o relatare ambiguă.  Eu, unul cred în profesionalismul Alinei Boeru, purtătorul de cuvânt a Poliției din Caraș-Severin.

Este și cazul evenimentului din această seară, în urma căruia un cetățean a fost lovit pe trecerea de pietoni de un șofer și a ajuns la spital cu o serie de leziuni. Prin comunicatul emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin ni se transmite despre bărbatul angajat în traversare pe trecerea de pietoni din zona Intim, în vârstă de 47 de ani, că în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul șoferului, alcoolemie 0.

Ce ar trebui să înțeleagă cititorul căruia îi servim această informație, pe care o oferă , cu bună credință, PR-ul IPJ-ului? Că de vină ar putea fi bețivul și nu șoferul, care, așa cum prevede codul rutier, ar fi trebuit să-și ia toate măsurile de prevenție în apropierea treceri de pietoni? I se induce oare, subversiv, cititorului ideea că nu șoferul este răspunzător pentru incidentul din zona Intim a Reșiței? Iar noi, cei de la Reper 24, devenim, astfel, părtașii unei slabe și total neconvingătoare comunicări a unui eveniment cu urmări care pot fi din cele mai grave?

Pentru a nu lăsa loc de interpretări în cazul incidentului din această seară, dorim ca reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin să ne răspundă concis la câteva întrebări scurte dar pertinente:

1. Este adevărat că șoferul care l-a accidentat pe pieton pe trecerea rezervată pietonilor este un fost cadru al MAI? 

2. Este adevărat că s-a încercat deturnarea întregului accident și pus pe umerii pietonului, unul dintre polițiști încercând să aducă la locul accidentului o bicicletă a unui tânăr, ca supoziție a faptului că victima ar fi circulat în șaua bicicletei pe trecerea de pietoni, în momentul în care a fost surprins de autoturismul Ford?

3. Este adevărat că unui martor, aflat la fața locului (vedeți, limbajul de lemn e prezent chiar și la autorul articolului, că doar unde putea fi martorul decât în imediata apropiere a producerii incidentului?) i s-a transmis să își vadă de treabă, atunci când acesta a transmis că în niciun caz victima nu s-a aflat pe bicicletă în momentul în care a fost lovit pe trecerea de pietoni?

4. Este adevărat că, deși s-a aflat într-o stare de ebrietate avansată – conform celor emise de oficialul IPJ CS, pietonul putea trece în patru labe pe trecerea de pietoni, dar șoferul trebuia să-și ia toate măsurile preventive pentru a evita acest accident?

În speranța că oamenii legii și polițiștii care s-au aflat la fața locului își doresc cu adevărat ca adevărul să triumfe, așteptăm răspunsurile la întrebările enunțate. Pentru că presa mai are și rolul de a aprofunda subiecte, nu doar de a publica comunicate știrbe de adevăr. Vă mulțumim anticipat.

Sergiu TABAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

9 Comentarii

  1. Gogu

    Nu întrebați miliția, o sa va lămurească vindizăl dă armeniș după ce îl va trata pă euforicul pieton la spital . Deoarece stie dă toate .

    Raspunde
  2. Span Sebastian Tudor

    Am fost în spatele mașinii implicata în accident era și o d soara care săracă era f speriata!,erau mai multe persoane care încercau sa îl ridice, le am spus sa nu îl mai miște, nu e ok în asa cazuri sa ii atingem, nu știm ce lovituri sau ce organe sunt afectate,.Acest domn, corect, după cum arata, era un posibil boschetar, era o sticla de bere pe jos, era îmbrăcat exact cum umbla oamenii străzii, dar e un suflet de om, și corect se afla pe trecerea de pietoni!! Exact pe mijlocul ei se afla iar masina în întrat exact cu aceeași viteza cu care rula în el! Nu poate nimeni pe lumea asta sa spună altceva! Îmi pare doar rău că trăim într o lume atât de rea, o lume care nu are coloana vertebrala, în care trebuie și ești nevoit sa îți asumi anumite lucruri!și ce dacă este un om necăjit, e un cetățean roman și trebuie sa fie trași la răspundere acest șofer!

    Raspunde
  3. Mihaela

    Ar trebui ridicate permisele de conducere pe o perioada lungaaaaa de timp tuturor celor care accidentează pe trecerile de pietoni orice fel de vietuitoare – și spun ăsta ptr ca de multe ori sunt catei morți pe trecerea de pietoni sau lângă în locul căruia putea fi un copil …O bătrână. …Un om

    Raspunde
  4. Adrian

    Daca victima era pe trecerea de pietoni … nu mai conteaza daca era in stare de ebrietate sau nu, vinovate este doar soferul.
    Pietonul are voie sa umble beat pe strada (daca respecta legea).

    Raspunde
  5. zero

    “Eu, unul cred în profesionalismul Alinei Boeru, purtătorul de cuvânt a Poliției din Caraș-Severin.”

    Şi eu.
    Doar că ceva mai de sus vin indicaţii preţioase de la badea-miliţianul de Armeniş.

    Raspunde
  6. Tăriceanu

    Covițul e devină, a-ți uitat?Pentru orice devină este DOAR zeul COVID, el doar el taie,judecă și spânzură ,orice devine number one, MARELE COVID și slugile covidiote PNL. JOS BOTNIȚA SCLAVILOR!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei