Răsturnare de situație și de previziuni electorale la Oțelu Roșu! Primarul în exercițiu al orașului Oțelu-Roșu, Luca Mălăiescu, va fi încă o dată candidatul organizației PSD din Valea Bistrei la alegerile locale din 2016.
Chiar dacă în urmă cu două săptămâni, primarul orașului Oțelu Roșu îi ceda în mod deliberat locul de candidat pentru funcția de primar în fruntea administrației orașului, soției sale, Marieta Mălăiescu, astăzi lucrurile au luat o cu totul altă turnură.
Echipa PSD din cadrul Biroului Permanent a decis că Luca Mălăiescu rămâne cel mai bun candidat pe care îl poate avea Organizația Partidului Social Democrat din Oțelu Roșu.
Informația a fost confirmată pentru Reper 24 de președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, cel care s-a declarat bucuros de recenta decizie luată de primarul în funcție al orașului.
La rândul său, primarul Mălăiescu a declarat că decizia a survenit în timpul ședinței Biroului Permanent al PSD Caraș-Severin ce a avut loc astăzi la Reșița, în momentul în care cei 130 de delegați ai organizației județene, ca de altfel și primarii de pe Valea Bistrei, au insistat ca Mălăiescu să fie candidatul social democraților la Oțelu Roșu.
„Nu am putut fi insensibil la dorința colegilor mei. Un coleg chiar mi-a spus că în 2012, atunci când am avut nevoie de girul Biroului Permanent al PSD, am beneficiat de întregul sprijin. Acum are nevoie partidul de mine iar eu nu voi face pasul înapoi“, a concluzionat primarul capitalei de pe Valea Bistrei, Luca Mălăiescu.
Sergiu TABAN
Pai cum sa lase ciolanul.Oricum prin decembrie e gata dupa ce se incheie procesul cu ANI!
La parnaie cu tine !
Ce bine informat mai esti. Parca ai fi de la ANI
Donea o limbuta in fundulet la dom plemal, un aricol frumos ceva doar nu scrii pe degeaba hai asteptam ………
Bravo, o decizie bună
Tabane lasi doar comentarile pro Psd fii echidistant atunci procedeaza la fel cu toti
Asta oricum chiar daca castiga nu apuca craciunul ca primar deoarece pierde procesul cu ANI
dragi postaci ai opozitiei,dupa primul an de mandat ati intoxicat cu stiri false cetatenii cinstiti din oras precum ca voi fi suspendat,dupa al doilea an ca voi fi arestat,dupa al treilea an ca imi dau demisia,acum ca nu ma prinde craciunul.Va transmit ca daca ma ambitionati vom imbatrini impreuna,eu primar si voi in opozitie.
Dom primar!Mai cu simt,mai cu calm, ca ma ia cu emotii si” am naturelu’ simtitor””!Nici chiar asa,va jucati cu emotiile si sentimentele oemenilor in halul acesta,lacrimile nu se mai usca pe obrajii alegatorilor!Sunteti prea finutz si dragutz ca sa va mai voteze cineva!Parol!
Cel mai bun candidat respect! A facut ceva pentru oras,Pe cine sa votam pe Magda Lungu? care habar nu are de ea,abea vorbeste saraca,cum sa conduca o asfel de doamna orasul!
Ar face ceva dacă ar crea niște locuri de muncă. Nu de alta, dar umblă ăștia de pe Tineretului și fură din curți și case de numa.
SA MORI TU DOM PLEMAL ….?
Nu vezi ce fata de lache ai ….?
Pai ia nu mai minti oricine poate intra pe site-ul Curtii de Apel Timisoara si poate vedea ca minti si ai pierdut procesul cu ANI, peste cateva luni il pierzi si la Inalta Curte si la revedereeeeeee ………….
Sa mori tu??? Esti cam tupeist si nesimtit. Asta e limbaj? Unde ai crescut? In sălbăticie?
Un primar pe cinste!!! A facut ceva pentru Otelu-Rosu , nu se vede? Eu zic ca Da ! Sper si am increderea ca de acum in colo sa fie un Primar de clasa inalta ! Nu ca nu a fost! Sper ca si de acum in colo sa arate ca este un primar care vrea cu adevarat sa construiasca ceva pentru orasul Otelu Rosu. Deoarece aem un oras minunat cu oameni minunati ,“ Haideti inpreuna sa facem ceva pentru orasul nostru!“ pana nu o sa fie prea tarziu eu inca SPER!! ca vom reusi sa colaboram impreuna , incepand de la Primar +Locatari sa facem ceva sa ne fie din ce in ce mai bine NU din ce in ce mai rau!. Multumesc!
Dacă tot se vede așa clar, poți să le enumeri te rog?
Domnule primar, nu bagati in seama postaci platiti , care nu fac altceva decat sa intoxice lumea. Chiar acum cateva zile cand a-ti fost plecat, au dus vorba in oras ca sunteti arestat la DNA , acesti postaci care nu ai altceva de lucru mai bine ar prezenta opiniei publice ceea ce cea pe care o sustin si de la care ia bani, sa spuna ce a facut cea pe care o susutin in perioada cat a fost viceprimar, cum si-a concesionat singura terenuri de pe gai. Postaci de doi lei, la lucru cu voi, nu la întins mana. Acest om a facut cat a putut, in limita banilor ceva pentru orasul asta. Nu a stat ca voi pe facebook sa intoxicati orasul. Si nici nu a organizat chefuri unde sa isi bată joc de lume dandule băutura in bătaie de joc, ca mai apoi un domn sa fie călcat de masina si inca unul in comă. Postaci inca aveti rachia de la chef in cap
Decat Magda care se uita toata ziua la ACASA TV vreti sa mergeti inainte? Unii va meritati soarta, acum plangeti ca lucrati pe afara, dar cand furati tot ce prindeati prin uzina cum era? Si apropo daca se deschide va rog sa va intoarceti inapoi, dar sa nu mai dati cu jula. Va pup, si sa stiti ca la Pandici in piata au servetele nazale la oferta.
Sau prin cluburi, cu votca in mana
Fomistilor ce a facut lache asta mimic, a furat tot ce a prins dar pe sobolani ca voi ii cumpara repede.Face o pomana cica,, Balul pensionarilor” va da niste haleala putin de pileala si gata v-a combinat
Fomist esti tu. Nu ai dreptul sa faci niste pensionari fomisti pentru ca au fost la balul pensionarilor. Ai tupeu in tine. Sa iti dea dumnezeu si tie o pensie de 700 de lei si sa vezi ce bine e. Sa nu mai faci tu pensionarii fomisti.
Apropo vad ca astia pro PSD aveti doua clase ca si dom plemal.Puneti mana pe carte si inainte sa postati invatati sa scrieti.
Vai,vai,ce “”om de cuvant…ce caracter adevarat””!!!Cum sa refuze o astfel de propunere,trebuie sa se sacrifice inca o data “”martirul”‘ asta,daca ii cere partidul,nu-i asa?!Si-a dat seama ca a depasit culmea ridicolului si absurdului,cand a vrut s-o bage in fata pe nevasta-sa!Incredibil,ce oameni fara coloana,fara caracter!Va fi votat cu ambele maini de pensionari-cel mai fidel si mai usor de prostit electorat,nu le-a facut si bal acum cateva saptamani?Restul lumii va fi lovit de lehamite,dispret si indiferenta-nu poti avea o altfel de reactie normala la adresa unor astfel de specimene!Incredibil ,cat e de abjecta politica asta si cine face politica!!!Un om care nu a facut absolut nimic pentru oras, vrea sa isi desavarseasca opera de distrugere totala a OR pana la capat!Cat tupeu,cata nesimtire!Oribil!
Magda o sa faca multe rau
Evident că pensionarii sunt cel mai fidel și ușor de prostit electorat în Oțelu-Roșu. Doar ei mai sunt prin zonă, tineretul fiind plecat la muncă în străinătate. Domnul primar le face ștrand, lac cu hidrobiciclete, teren sintetic, în loc să atragă investitori și să creeze locuri de muncă pentru ei.
Magda iti tremura buzele?:))
Ii tremura botoxul de frica,nu stie ea ce o asteapta!
Adina , Biju , ion era bine daca botati doar voi doar ca vor vota 7000 de oameni voi toti cu infometatii de la bal si cu slugile de la primarie nu o sa adunanati cu richipercea acesta nici 1000 de voturi.
Restul merg la Magda , Lupsac si mai vedem cine candideaza.Retardati marunti ce sunteti.
“Botati” Sau o cităm pe domnisoara Magda , care in loc sa ceara pixuri a cerut “pixe” . Care e retardatul? Chiar sa “botam” o domnisoara care nu stie care e pluralul la pix?
Bine ca sunteti voi multi,cei care va vindeti pe o bucata de carne de la macelar si veti vota cu domnisoara botox! Vom vedea scorul final la alegeri!
Mai Ioane dar de Lupsac ai auzit are minte cat toti PSD-isti vostrii din Caras la un loc.
Acum nu stiu cat de tare vrea sa se implice adica cati bani vrea sa bage ca daca se forteaza putin o sa plangeti si Psd si Pnl
Pe Lupsac il mai lasam 4 ani sa isi caute seiful disparut mostenit de la imparatul Simi,cel care l-a si facut cine este acum…
Decat “botox” e bun si Lusac. Tot mai are fata de candidat.
Dar de Lupsac asta , piticul cu tocuri , care a cumparat cladirea de la vechiul ACR printr-o firma de a dansului cu 30.000 si a vandut-o catre ANAF (unde era director si nu ajungea cu picioarele jos de pe scaun) cu 7 miliarde, ce ziceti? Asta a absolvit scoala de hotie a lui Simi !!! Chiar nu il vrem! Magda, care se culegea de pe canapelele cluburilor cu miros de vodca prin par, iarasi nu o vrem!
Referitor la Lupsac, locuitorii sunt obligati sa mearga in capatul orasului cu taxiul la ANAF … Pt a se imbogatii dansul! Normal ca are bani, sau a avut, din hotii! Alo DNA!!!!
Vezi Bijule tocmai de asta spuneam ca are minte cat voi toti la un loc.Daca e asa a facut repede cateva miliarde pe care tu nu le faci int-o viata.
Și pentru tine reprezintă un exemplu de urmat nu?
Tu nu vrei pe nimeni eu zic sa te punem pe tin e PRIMAR ca vad ca le stii pe toate si pe Luca vice ca vad ca esti pupincuristul lui
Domnule “Otto”, eu sunt una dintre angajatele primariei, nu sunt o sluga, nu sunt sluga nimanui, ci doar un om care munceste si castiga cativa bani, in mod cinstit, incercand sa ii ajute pe multi din acest oras.
Si ar trebui sa va fie rusine sa ii numiti pe acei oameni care au participat la Balul Pensionarilor “infomentati”, rusine sa va fie, pentru ca erau oameni in varsta, oameni care puteau sa va fie parinti sau bunici, care nu au nicio vina pentru lupta murdara dintre partide. Supararea dumneavoastra probabil provine din vreo frustrare, altfel nu se explica limbajul mizerabil pe care-l folositi! Daca nu va convine de primar, e simplu, mergeti la vot si exprimati-va optiunea pentru cine doriti, insa nu uitati, majoritatea alege, intotdeauna!
Otto (lupsac) stai ascuns. Ia Botox mai multe voturi. Pana si Goguta ia mai multe voturi. Daca iei 250 sa fi fericit. Daca ajungi primar mai tai si fierul ce a mai ramas in oras. Nu vezi ca nu iti da nimeni like la postari, tu distribui, tu dai like si coment
Ha ha ha haaaa…….!
Buna seara, am fost sunat de cineva sa vizionez comentariile de la acest articol.Multumesc celor care au fost pro ALDE, dar vreau sa ma dezic de exprimarile obscene si limbajul neadecvat folosit de unele persoane de mai sus mai ales ca ma cunosc si cred ca am relatii foarte bune atat cu Magda Lungu cat si cu Luca Malaiescu.
Consider ca aceste opinii apartin exclusiv celor care le-au postat si sper ca aceste rautati sa inceteze odata cu alegerile din toamna pentru ca pana atunci se pare ca nu este posibil.
Buna seara, am fost sunat de cineva sa vizionez comentariile de la acest articol.Multumesc celor care au fost pro ALDE, dar vreau sa ma dezic de exprimarile obscene si limbajul neadecvat folosit de unele persoane de mai sus mai ales ca ma cunosc si cred ca am relatii foarte bune atat cu Magda Lungu cat si cu Luca Malaiescu.
Consider ca aceste opinii apartin exclusiv celor care le-au postat si sper ca aceste rautati sa inceteze odata cu alegerile din iunie pentru ca pana atunci se pare ca nu este posibil.
A-ti facut rectificare? Pai nu stiati ca la alegerile care candidati sunt in iunie si nu in toamna?
Domnule Lupsac, nu pot sa cred ca nu stiti nici macar cand sunt alegerile la care doriti sa candidati
Cetăţenii vor putea merge la vot pentru a-şi desemna aleşii locali în data de 5 iunie 2016, în intervalul 7:00-21:00.
Pentru domnul Lupsac vom merge in toamna