Silviu Hurduzeu: „Locuitorii din Valea Almăjului au nevoie de oameni gospodari care să-i reprezinte”

hurduzeu

Reprezentanții Alianței PRO Caraș-Severin au avut parte de un sfârșit de săptămână încărcat de activități. După un tur de forță prin orașele Caransebeș, Reșița, Moldova Nouă și Băile Herculane, candidatul alianței pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, au poposit și în Valea Almăjului, la Bozovici, Lăpușnicu Mare, Dalboșeț, Bănia, Eftimie Murgu și Prigor.

La Bozovici, reprezentanții Alianței PRO Caraș-Severin au fost întâmpinați de primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu, unul din edilii cărășeni cu cele mai multe proiecte pentru dezvoltarea comunității pe care o conduce, în opinia căruia Silviu Hurduzeu este cel mai potrivit candidat pentru funcția de președinte al forului județean:

Silviu Hurduzeu a mișcat lucrurile, avem exemplu în Valea Almăjului, drumurile asfaltate în acest mandat, ceea ce este mare lucru, la Eftimie Murgu, zona Bănia, Șopot, Lăpușnic, sunt drumuri pe care nu s-au făcut nimic în  30 de ani, în afară de ceva plombări”, a declarat recent pentru Reper 24, primarul Stoicu.

La rândul său, președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și-a arătat susținerea față de candidații Adrian Stoicu la Bozovici, Nicolae Popistaş la Lăpuşnicu Mare, Sandu Albu la Bănia, Lazăr Şuta la Eftimie Murgu şi Simona Miclău la Prigor.

Locuitorii Văii Almăjului ne-au întâmpinat cu entuziasm, iar convingerea pe care o am, la finalul întâlnirilor, este că le pasă de comunitatea lor şi au nevoie de oameni gospodari care să-i reprezinte. Cei din Bozovici au în Adrian Stoicu un lider implicat care, cu susţinerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, va continua să-şi ducă comuna la nivelul următor. Ȋmi doresc un parteneriat activ, de acest gen, şi cu Lăpuşnicu Mare, Bănia, Eftimie Murgu sau Prigor, comunităţi în mijlocul cărora m-am aflat, tot astăzi, împreună cu Sorin Grindeanu.

Am venit în faţa oamenilor cu o echipă puternică de viitori primari, consilieri locali şi judeţeni pe care îi recomandă experienţa, respectul şi recunoaşterea semenilor lor”, a mai adăugat Silviu Hurduzeu.

119125610_1676396305853447_5382066919529509063_o119315280_1676396129186798_4652804514688539742_o119456856_1676395872520157_5434330945863419969_o119243963_1676395719186839_2813835258344537150_o

 

Redacția

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei