Simpozion organizat de ISU Semenic la aniversarea a 87 de ani de Protecție Civilă în România

a
Muzeul Banatului Montan din Reșița a găzdui miercuri dimineață un simpozion la care participă șefii serviciilor voluntare și inspectori de protecție civilă de la localități, cu ocazia aniversarii a 87 de ani de protecție civila în România.

Șeful serviciului de pregătire pentru intervenție colonel Corina Braje a declarat pentru Reper24: „Vrem să aducem în atenția opiniei publice faptul că în 28 februarie se împlinesc 87 de ani de protecție civilă în țara noastră și vom face în cadrul acestui simpozion unele precizări privind legislația în domeniu. Amintim și faptul că pe întâi martie se sărbătorește și Ziua Internațională a protecției civile, stabilită în anul 1972 pe baza unei rezoluții a ONU. Activitatea de protecție civilă este de interes național. Ea se bazează pe îndeplinirea obligațiilor ce revin autorităților publice la nivel central și local“.

s
La întâlnirea de astăzi a fost dezbătut și planul pregătirii în domeniul situațiilor de urgență pe anul 2020, concluzii din controalele desfășurate în 2019 și analiza activității serviciilor voluntare în anul trecut. De asemenea la ora 13, la Colegiul Economic al Banatului – Montan – Reșița se vor desfășura exerciții ale structurilor de intervenție pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un cutremur de pământ, exercițiu de evacuare a elevilor, găsirea și anihilarea unui proiectil exploziv, modul de reacție în cazul apariției unei persoane suspecte de Coronavirus.

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei