Situația migranților din Caraș-Severin, prezentată de fostul prefect la o întâlnire cu reprezentanții primăriilor din vestul țării

albu

Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin derulează în prezent proiectul „Integrare ACUM II – Abordări complexe și unitare pentru migranți”, în parteneriat cu AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din Romania, Asociația Filantropia Oradea și Instituția Prefectului – Județul Timiș. Proiectul are durata de un an și își propune să sprijine integrarea socio-economică şi culturală a migranților și se desfășoară în toate cele 4 județe din Regiunea Vest respectiv: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara și Timiș, precum și în două județe din regiunile învecinate, respectiv: Bihor și  Mehedinţi, aflate în aria de acoperire a  Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara.

În această săptămână, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Mehedinți și cu participarea reprezentantului AIDRom Timișoara s-au desfășurat la Drobeta-Turnu Severin lucrările Sesiunii de informare și conștientizare privind fenomenul migrației în comunitatea locală, sesiune la care au participat 52 de reprezentanți ai instituțiilor publice și unităților administrativ-teritoriale din județul Mehedinți.

a1

Cu această ocazie, fostul prefect, Florența-Maria Albu, în prezent șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin a realizat o prezentare a proiectului, a partenerilor, a obiectivelor, a grupului țintă principal și secundar și au fost clarificați o serie de termeni de interes din domeniul migrației. În cadrul prezentării s-a pus accentul pe modul în care autoritățile locale trebuie să abordeze fenomenul migrației legale pentru integrarea armonioasă a migranților în comunități.

Au fost prezentate instituțiile responsabile și tipurile de servicii oferite de acestea și  s-a accentuat de asemenea importanța actorilor locali în cadrul acestui fenomen, fiind prezentate și datele statistice legate de migranții din România. Au fost de asemenea reliefate o serie de aspecte legate de domeniile prioritare pentru facilitarea integrării sociale și anume: sănătate; educație; ocupare și cultură.

 

Elena FRANȚ

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

http-reper24-ro