Spectacol folcloric pentru doamne şi domnişoare la Casa de Cultură din Oravița

spectacol 8 martie

La Casa de Cultură „George Motoia-Craiu” din Oravița a fost sărbătorită femeia printr-un spectacol folcloric de excepție, desfășurat miercuri, de la ora 19.00. Evenimentul, dedicat zilei de 8 Martie, a umplut sala de spectacole a edificiului cultural orăvițean.

Spectacolul a debutat cu un mesaj transmis de primarul orașului Oravița tuturor femeilor din sală și nu numai. Reprezentația a început cu o suită de cântece instrumentale oferite de formația Formula 1 – Continental din Timișoara, condusă de maestrul Doru Țăranu. Regalul folcloric a debutat cu solistul vocal din Republica Serbia, Marinică Trocea, pe scena edificiului orăvițean urcând pe rând și încântând publicul rapsozii Oana Stanca, Adrian Stanca și Raluca Stanca.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157681207503915″]

Doamnele și domnișoarele care au participat la spectacolul folcloric oferit de Primăria Oravița au primit, pe lângă regalul muzical, și câte o floare din partea primarului orașului din Valea Carașului, Dumitru Ursu.

„Vreau să transmit și pe această cale un sincer «La mulți ani!» tuturor domnișoarelor, doamnelor, soțiilor, mamelor. Este un privilegiu pentru noi (n.r. Primăria Oravița) că am reușit și în acest an să omagiem cele mai frumoase ființe de pe pământ și să le oferim un mărțișor muzical. Le doresc tuturor sănătate, împlinirea tuturor dorințelor și o primăvară cât mai frumoasă”, a declarat, pentru Reper24, primarul Oraviței, Dumitru Ursu.

 

John GAVRILESCU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei