Spectacole în pandemie, pentru micuții din 4 orașe cărășene! Iepurașul va saluta din stradă copiii nevoiți să stea în case de Paște!

iepuras

Un spectacol în premieră, care va avea și câteva elemente inedite, își propune să dea culoare străzilor a patru orașe din județ, în această săptămână premergătoare sărbătorii Paștelui, cu scopul de a aduce puțină bucurie în sufletele copiilor nevoiți să stea numai în case în această perioadă de criză.

Acțiunea, intitulată sugestiv „Iepurașul în culori” este organizată de Teatrul DA, în parteneriat cu Asociația „Nevo Parudimos” și Primăria Reșița, cea care a dat prima undă verde acestei inițiative. Astfel că, joi, 16 aprilie, de la ora 15:00 până la ora 19:30, un car alegoric împodobit cu ouă de Paște, în care se vor afla îndrăgite personaje de poveste va ajunge pe toate străzile și bulevardele din municipiu, însoțit de poliție și respectând toate măsurile impuse de starea de urgență. Copiii sunt invitați să comunice cu personajele caravanei, de la ferestre și balcoane afișând fie un mesaj special, fie fluturând eșarfe colorate.

Având în vedere situația datorată pandemiei, copiii nu au avut niciun fel de eveniment de o lună de zile și atunci Teatrul DA s-a gândit să facă un altfel de spectacol, un spectacol inedit în care Iepurașul și personaje cunoscute vor merge în acest car alegoric cu mânuși de protecție și măscuțe colorate la guri. Noi vom socializa cu copiii din acel car, pentru că având în vedere situația, ei nu pot ieși decât la ferestre și la balcoane. Pentru a stabili o comunicare cu ei, ne-am gândit ca noi să avem niște eșarfe colorate și să aibă și ei, ori eșarfe colorate, ori un îndemn colorat, sau stegulețe ”, a declarat pentru Reper24, Dan Mirea, directorul Teatrului DA.

700x526_201704112331

Spectacolul nu se adresează doar copiilor, după cum ne-a mai relatat Dan Mirea, ci și părinților și bunicilor care s-au străduit prin diverse mijloace să îi țină pe cei mici în casă, lucru deloc simplu și comod în această perioadă.

Caravana va face și două opriri, în curtea Spitalului Județean și la sediul Inspectoratului de Poliție Județean din Reșița.

Ne vom opri în curtea Spitalului Județean unde primăria, prin intermediul Iepurașului, în parteneriat cu noi, va oferi 900 de măști și cadouri frumos împachetate cadrelor medicale, iar noi prin aplauze ne vom arăta respectul, ca artiști, pentru că au grijă de noi în perioada asta și muncesc atât de mult, după care vom face același lucrul și în fața IPJ și Jandarmerie, mai ales că ne sunt parteneri în această acțiune, ei ne vor însoți pe tot acest traseu”, a mai spus directorul Teatrului DA.

Vineri, la invitația primarului Adrian Torma, caravana Iepurașului va merge și la copiii din Moldova Nouă, de la ora 15:00, iar sâmbătă dimineața spectacolul „va recidiva” la Oravița, începând cu ora 10:00, iar după amiază, la Oțelu Roșu, între orele 15:00 -19:00, tot la invitația primarilor din localitățile respective.

Acesta este un prim spectacol altfel. O să încercăm să mai găsim modalități să comunicăm cu copiii, pentru că în situația în care sunt, chiar au nevoie de acest spectacol. Va fi muzică pe tot parcursul caravanei, în fiecare oraș. Teatrul Da mulțumește domnului primar Popa pentru că datorită acceptului său noi am pornit acțiunea asta și, făcându-se la Reșița, au văzut și celelalte primării și ne-au invitat, dar și voluntarilor internaționali din 12 țări care activează la Nevo Parudimos, care vor fi alături de actorii Teatrului Da, personajele de poveste”, a declarat Dan Mirea, directorul Teatrului DA.

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei