Spectacolul revine în Polivalentă! Primarul Ioan Popa vrea handbal de Liga Națională la Reșița!

modelmic

Deși la finalul sezonului competițional 2017-2018, echipa divizionară nu părea să aibe un obiectiv clar, privind clasarea între primele locuri pentru 2018 – 2019 sau promovarea pe prima scenă a handbalului românesc, președintele secției de handbal de la CSM Reșița, Cristian Pătru a făcut precizări importante legat de dezideratul echipei reșițene.

După discuțiile avute de președintele secției de handbal cu primarul Ioan Popa, obiectivul este unul ferm: promovarea în Liga Națională. Iar date fiind noile transferuri care s-au realizat și continuă să se realizeze în curtea CSM-ului, clubul și suporterii echipei sunt îndreptățiți să creadă în posibila promovare, pentru că, așa cum se poate observa, clubul a trecut de la stadiul bunelor intenții, la cel al bunelor practici.

Recent, după revenirea în orașul său de suflet a lui Mișa Rohozneanu, handbalist care avea oferte salariale mult mai tentante din partea altor formații, CSM Reșița a semnat pentru o perioadă de doi ani cu portarul Paul Simulescu, în vârstă de 23 de ani, sosit de la Tg. Jiu, cu Oleksander Starchenko, tot pe doi ani, un fost jucător al Reșiței, revenit după o perioadă de Ligă Națională la Dunărea Călărași și pe o perioadă de trei ani cu interul și extrema stânga Roberto Țiu, 20 de ani, de la Centrul de Excelență Sighișoara și cu reșițeanul Eduard  Belchite – 20 de ani, sosit de la CSM București.  Alexandru Vulpe, Raul Heimbach, Răzvan Daia și juniorii 1 rămân alături de formația reșițeană și pentru următoarele sezoane competiționale. Așadar, jucători tineri, de ale căror prestații se vor lega speranțele de promovare ale reșițenilor.

În continuare, președintele Cristian Pătru ne-a destăinuit că se poartă tratative avansate cu mai mulți pivoți din țară, echipa fiind în deficit pentru acest post în angrenajul ofensiv. Antrenorul Ilie Vaidasgan va sprijini formația la meciurile cu miză, intrând la joc alături de camaradul său Mișa Rohozneanu, ori de câte ori partida o va impune, ne-a asigurat același managerul secției de handbal de la CSM Reșița, Cristian Pătru.

Sergiu TABAN

 

 

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. HATEGAN DOINA

    Ce ar fi..daca s/ar intampla asta.Am fost handbalista la Resita si sunt in continuare o suportera infocata a acestui sport frumos.astept sa se realizeze.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei