„Sper ca astăzi să fie o zi de care să ne bucurăm cu toții”! Ioan Popa a trecut deja pe la urne

 

popa

Ioan Popa, actualul primar al Reșiței și candidat din partea Partidului Național Liberal pentru un nou mandat, și-a exprimat în această dimineață opțiunea pentru alegerile locale. Edilul și-a exercitat dreptul la vot în jurul orei 10:00, la Grădinița Palatul Fermecat. Primarul reșițean a venit însoțit de soție, dar și candidatul liberalilor pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Am votat cu amintirea la 2016, îmi amintesc perfect că a fost o zi frumoasă și cu succes dar și cu amintirea la decembrie 2016 care a fost una extrem de neplăcută pentru mine și din momentul 2016, decembrie, mi-am propus să nu mai fac prognoze niciodată pentru că nu am crezut că acestea pot fi atât de greșite. Sper ca astăzi să fie o zi de care să ne bucurăm cu toții, o zi în care Reșița, Caraș-Severinul să dea speranța oamenilor la un destin mai bun”, a declarat la ieșirea de la urne, edilul Ioan Popa.

Primarul reșițean a îndemnat cetățenii să iasă la vot în număr cât mai mare, condițiile de votare fiind sigure. „S-au organizat de așa manieră încât nimeni practic nu are contact fizic cu votanții. Cred că este un mod de votare sigur, nu sunt probleme, sunt situații în care avem mult mai mult contact unii cu alții decât la vot și ar fi păcat ca oamenii să nu uziteze de acest drept pe care îl au din patru în patru ani din anumite temeni care nu sunt justificate. Se poate vota în condiții civilizate”.

În ceea ce privește campania electorală din ultima lună, președintele PNL Reșița a caracterizat-o ca fiind una atipică, dar și extrem de agresivă.

„A fost o campanie percepută cred eu de toată lumea ca una extrem de agresivă, extrem de dură și asta în primul rând pentru că neavând mijloacele pe care le aveam în anii precedenți, adică mitinguri electorale, întâlniri cu oamenii și așa mai departe, s-a desfășurat în mare măsură prin intermediul mass-media și social media. S-au pompat sume de bani foarte mari în aceste mijloace de comunicare și oamenii probabil că au simțit la un momentdat o saturație cu privire la aceste mesaje și în ultimele zile, într-adevăr, s-a cam derapat de către majoritatea participanților la activitatea asta electorală. Personal mi-am văzut de treaba mea, am încercat să prezint proiecte făcute și proiecte viitoare, e important ca oamenii să știe că vrem și că putem. În ceea ce privește colaboratorii mei cred că au acționat de aceeași manieră. Una peste alta a fost o campanie un pic atipică”, a mai adăugat Ioan Popa.

IMG_7875IMG_7884IMG_7886IMG_7902IMG_7904IMG_7905IMG_7910IMG_7914IMG_7917IMG_7919IMG_7918IMG_7920IMG_7921IMG_7922IMG_7923IMG_7925

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei