Stația de autobuz de la Nera, în proprietate privată! „Va trebui să o expropriem”, explică primarul Ioan Popa!

 

modelmic

Realizarea documentațiilor tehnico-economice necesare în proiectul de reintroducere a tramvaiului în municipiul Reșița se apropie de final. Proiectanții nu au avut o misiune ușoară, mai ales având în vedere că în ultimele săptămâni s-au descoperit tot felul de piedici și erori făcute în trecut, cum ar fi faptul că stația de autobuz de la Nera, pe sensul de mers spre Govândari, nu mai aparține orașului, ci se află în proprietate privată.

Subiectul tramvaiului a fost din nou abordat în ultima ședință a Consiliului Local, atunci când social-democratul Mirel Sabo a dorit să știe dacă există vreun studiu care să ateste că tramvaiul este cel mai bun mijloc de transport în comun care se pretează pentru municipiul Reșița. „Din câte știu eu în mandatul trecut, s-a făcut un astfel de studiu și nu a ieșit tramvaiul de nici o culoare”, a afirmat Sabo.

I-a răspuns primarul Ioan Popa, care deși a catalogat intervenția lui Sabo ca fiind practic inutilă, având în vedere stadiul avansat al proiectului, a explicat că acesta respectă atât planul de mobilitate urbană, cât și strategia de dezvoltare a orașului.

„Acest plan de mobilitate urbană alături de strategia de dezvoltare a unui oraș îți crează niște linii restrictive, stânga – dreapta. Nu poți să ieși din ele. Suntem în interiorul acestor planuri și la ora asta, sincer, nu vreau să deranjez pe nimeni, dar cred că este deja superfluu să mai vorbim despre temă când suntem extrem de adânc introduși în ea”.

Edilul a adăugat că are periodic întâlniri cu proiectantul și că s-a luat în calcul fiecare detaliu sau problemă care ar putea apărea atunci când se va lucra la calea de rulare a tramvaiului.

Am descoperit și tot felul de erori care s-au făcut în trecut. De exemplu, stația de autobuz de la Nera, de pe partea cu IPJ-ul a fost vândută și nu mai aparține Reșiței. Va trebui să o expropriem și să o aducem înapoi în proprietate pentru că este chiar stupid ca cineva să dețină un trotuar și o stație de autobuz”, a explicat Popa.

În cadrul aceleiași ședințe, consilierii locali au votat două proiecte de hotărâre prin care au decis ca în cadrul proiectului cu tramvaiul să fie modernizate și două străzi: Aleea Ineu și străduța care merge din zona podului sudat din centrul Reșiței către fosta clădire a Poștei.

Aleea Ineu și zona dintre podul de la Cultural și Poșta Veche vor fi prinse în proiectul de mobilitate urbană și vor fi incluse în modernizare. Cel puțin zona dintre podul metalic de la Palatul Cultural și Poștă este o zonă extrem de degradată, toată lumea știe parcarea de la Casa de Cultură și Registrul Comerțului. Intervenim pe zona asta cu pistă de bicicletă, pietonal, arbori. Încerc în toate proiectele pe care le fac în oraș să introduc cât mai mulți arbori, pentru că oricine știe că temperatura, cel puțin în perioada de vară acolo unde este o zonă protejată de arbori, este mai joasă cu 10-15 grade”, a mai precizat primarul.

Citește și Din 2019, Reșița devine cel mai mare șantier urban din țară!

Karina TINCUL

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Dabija

    “oricine știe că temperatura, cel puțin în perioada de vară acolo unde este o zonă protejată de arbori, este mai joasă cu 10-15 grade”

    Are dreptate primarul … pe promenada cu platani sunt acum maxim 18 grade nu 30 – 35 :) :) :)

    Acum nu stiu daca e o greseala a redactorului sau iar a dat cu batu’n balta edilul sef.

    Raspunde
  2. zero

    “este chiar stupid ca cineva să dețină un trotuar și o stație de autobuz”, a explicat Popa.
    De acord! :)
    Cum ar fi cel care deţine un trotuar şi un depou de autobuze?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei