Stepanescu, arestat pentru 30 de zile! Primarul și-a anunțat demisia!

modelmic

Primarul municipiului Reșița, Mihai Stepanescu își va petrece următoarele 30 de zile în arest, judecătorii Tribunalului Timiș fiind de acord cu cererea DNA-ului de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile. Stepanescu, care a recunoscut deja că a luat mită, și-a anunțat intenția de a demisiona, atât de la conducerea Primăriei cât și din PSD. 

Cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de luare de mită, Stepanescu și-a recunoscut vinovăția încă din timpul audierilor. Edilul a primit șpagă de la o firmă din Alba, pentru atribuirea unui contract de pavare a străzilor din municipiu. Banii i-au fost aduși lui Stepanescu, chiar la vila lui Timișoara, prin intermediul unei intermediare, arhitecta firmei în cauză. În plus, se pare că femeia era prietenă cu familia Stepanescu, ocupându-se și de amenajarea vilei pe care edilul o deținea în municipiul de pe Bega. Banii i-au fost aduși primarului în mai multe tranșe, la ultima operațiune femeia fiind ridicată de oamenii legii și acceptând să colaboreze cu DNA-ul.

În baza art. 226 C.p.p., raportat la art. 223 alin.2 C.p.p. admite propunerea formulată de Ministerul Public – Direcţia Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara. Dispune arestarea preventivă a inculpatului S.M. (date personale la dosar) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.11.2015 până la data de 19.12.2015. În baza art.227 alin.2 C.p.p. respinge cererea inculpatului, formulată prin apărător, privind luarea unei alte măsuri preventive”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Timiș. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Conform pressalert.ro, Stepanescu ar fi anunțat că, având în vedere că imaginea sa publică este compromisă, va demisiona cât mai repede din funcția de primar al Reșiței cât și din cea de președinte executiv al PSD Caraș-Severin.

Citește și Percheziții DNA la Primăria Reșița și la domiciliul lui Stepanescu! Primarul, dus la audieri la Timișoara!

Citește și Stepanescu a recunoscut că a luat mită! Primarul a fost reținut pentru 24 de ore!

Citește și Stepanescu a băgat în buzunare aproape 300.000 de lei din șpagă doar în ultimul an! Vezi cum și-a pavat primarul curtea din mită!

Karina TINCUL

Stiri similare

30 Comentarii

  1. obligatoriu

    s-a mutat taban in timisoara acuma sa scormoneasca c****u’, vine dna-ul si la tine curand, ca si tu ai prezentat spectacole pe sute de euro… atunci te vad cum scoti chimesa, n*****t om esti… (parerea mea)

    Raspunde
    1. TAliBAN

      nu cred ca Taban era functionar public, sau macar ales de noi in vreo functie. era acolo ”pe persoana fizica, care este”. si sutele alea de euro erau plata prestatiei. primarul, pardon, fostul primar, era platit din banii nostri, in aceasta calitate el a mai bagat ”putin” la desaga. macar daca facea ceva pentru orasul asta in cele aproape 2 mandate…

      Raspunde
    2. Ionut

      @obligatoriu: ziaristii din C-S sunt in general parte a problemei, dar nu atunci cand demasca fapte de coruptie (chiar daca fatasul ne este prieten :) )

      Incepem sa ne obisnuim cu aceste arestari pentru luare de mita si cu eliberari dupa 1-2 ani, pentru ca faptasul si-a descoperit vocatia de scriitor. Propun Reper 24 sa incerce monitorizarea procesului de recuperare a pagubei produsa de fatas, pentru ca se vorbea zilele trecute de eliberarea lui Ioan Becali, desi acesta nu platise nimic.

      Legat de Resita si Caras-Severin, cred ca situatia dezvoltarii economice a orasului este strans corelata cu faptele penale ale celor ce au condus judetul:
      – Mihai Stepanescu, primar Resita 2008-prezent (arestat pentru coruptie);
      – Liviu Spataru, primar Resita 2004-2008 (condamnat pentru coruptie, in prezent in inchisoare)
      – Sorin Frunzaverde, presedinte CJ 2008-prezent (trimis in judecata pentru folosirea influentei in scop electoral pentru Iohannis; fie vorba intre noi, el si-a folosit de fapt influenta pentru Ponta, urmand ca dupa castigarea alegerilor de catre acesta, sa treaca in PSD);
      – Iosif Secasean, presedinte CJ 2004-2008 (condamnat pentru coruptie la inchisoare cu suspendare);
      – Ionesie Ghiorghioni, vicepresedinte CJ 2008-prezent (condamnat pentru coruptie la 7.4 ani de inchisoare);
      – Ion Mocioalca, presedinte PSD Caras-Severin, cel mai longeviv parlamentar al judetului, acuzat de ANI pentru conflict de interese;

      Raspunde
  2. resitean

    Acum cum ramane cu faptul ca Stepanescu arata cu degetul pe altii, considerandu-se cel mai curat? Iar tu, Tabane, acum il arati cu degetul, desi in campaniile lui electorale si mai apoi pana ieri cat a stat pe functie, te-ai bucurat ca esti in gasca lui, ba chiar si la meci cu juniorul lui. De fapt, cine seamana se-aduna!

    Raspunde
  3. Mihai Viteza

    Au venit mai repede sărbătorile de iarna…dar frustrații si lingăii nu stiu asta…. BAA… SA DUS PRIMARU GATAAA…. Ce dreak mai aveti cu Talibanu’ … Omu si-a facut treaba din toate pozițiile si in toate vremurile… Asta nu înseamnă ca a trădat pe cineva !

    Raspunde
  4. Miai Sterpelescu

    Stau in beci si ma gandesc
    Banii cum sa-i cheltuiesc
    Ce sa fac cu banii mei
    Aici intre derbedei.

    Cand am fost mare-mparat
    De nimic nu mi-a pasat
    Am facut doar ce-am vrut eu
    Mi-am luat bmw cadou

    Am luat spaga cat cuprinde
    Nu credeam ca ma vor prinde
    Acum stau in beci jegos
    Ca un caine puturos

    Lumea a aflat de mine
    In oras sunt de rusine
    Am ajuns din om neom
    Cand ma p.s ma tin de pom

    N-am avut pic de rusine
    Am luat bani la fistecine
    Eu m-am inchinat la bani
    Acum o sa iau multi ani

    Rade lumea cat cuprinde
    Toti prietenii ma vor vinde
    Ca am fost lacom si rau
    Ca un sarpe de dudau

    Numele mi-e de rusine
    Nu mai pot iesi in lume
    Si voi sta cu puscarias
    Sunt primarul cel ocnas.

    Raspunde
  5. :)))))))

    Bianca Cretu, Bianca Bulgaru,Monica, pllus multe alte dansatoare .
    Hmnmm …primaria Resita…. Angajate numai fete dornice sa imparta patul cu Mihaita si sa nu uit de dansatori.
    Pe scurt: o primarie de dansatori si prostitoate, condusa de un proxenet ( M .Stepanescu)

    Raspunde
  6. Juristul

    Urmeaza din cate se pare sa paraseasca libertatea Catana si cu Giurici. Ce sa faci, de cand e lumea prostia se plateste. Eu tot timpul am avut impresia despre acesti doi slugoi ca sunt inconstienti. Altfel cum sa te iei ca berbecul dupa ce iti spune Stepanescu sa faci. Voi pentru ce aveti capetele alea ? Doar pentru a avea pe ce sa va puneti caciula. Voi doi o sa ajungeti sa faceti puscarie pentru prostie. Parerea mea. E si mai grav pentru ca am impresia ca aveti si copii si lasati niste drame in spate, ati riscat totul pentru a va inhaita cu un talhar. Sa va fie rusine la amandoi. Lumea este scarbita de oameni ca voi. El nu ar fi putut face singur aceste nelegiuiri. Mai era nevoie si de alti nenorociti.

    Raspunde
  7. Hoțu

    Pe unde doamne iarta-ma i-o fi gasit Stepanescu pe obedientii acestia slugoi care nici acum cand furaciosul suprem a recunoscut ca a devalizat primaria ei tot sustin sus si tare ca e nevinovat. Ii vad pe toti aliniati si il jelesc pe puscarias de ai zice ca e spirala MISA. Oare ce vi-o fi dat sa beți de vi s-au spalat creierele in asemenea hal.

    Raspunde
  8. Corul padurii

    Un, doi, trei siiii: hai baieti cu voce tare:
    La multi ani si fara numar
    Sa iti dea tie primar manjit
    Ani in nestire sa stai acolo
    Si sa nu mai vezi nici un rasarit.

    Raspunde
  9. Anca

    Stiti ce ar fi fost tare ? Atunci cand si-a dat demisia sa spuna ca isi da demisia de ONOARE. Care este acum diferenta dintre el si un hot de buzunare din mijloacele de transport in comun ? Care este diferenta intre el si un nenorocit care intra noaptea peste o batrana sa ii fure pensia ?

    Raspunde
  10. Au au au, dosul meu

    Ce iti este si cu viata asta ! Intr-o clipita am ajuns din Miai Ciocan Mare – Mihaela Cracanela. Nici nu aveti ideea cum este sa stai de cealalta parte a taberei. Vai di mini si di mini.

    Raspunde
  11. Jean de la Popa Sapca

    Am intrat repede sa va scriu si sa va dau vesti despre Miai. E foarte trist, foarte foarte trist acum, nu mai e Miai pe care il stiati voi odata. Si mi s-a parut ceva foarte interesat, cand am intrat la el in celula l-am surprins cum scrijelea toti peretii si a scris peste tot AMR 7 ani, ce sa insemne asta ? Asta e intrebarea.

    Raspunde
  12. andy

    Acest Stepanescu pe langa faptul ca e un spagar ordinar a considerat ca nu prezinta importanta daca voturile pe care le-a primit ca independent s-au dus catre gruparea interlopa PSD. Un asemenea traseist, cu un IQ sub medie, facea pe naivul si pe credinciosul. Legatura lui cu biserica era formala, accelerand puternic pe partea “credintei” atunci cand se apropiau alegerile. Eu vreau sa dau un avertisment resitenilor: decat sa alegeti intre doua rele la viitoarele alegeri mai bine boicotati alegerile. PSD, PNL, UNPR sau stiu eu ce alta gloata numita partid nu mai prezinta credibilitate pentru a propune un candidat.

    Raspunde
  13. Raisa

    Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti, nu-i asa, Taban? Ai uitat cine te-a sustinut? Acum esti in extaz cand primarul Stepanescu are probleme.Iar voi postacilor v-ati napustit ca hienele sa devorati functionari din primarie de parca voi ati fi imaculati.

    Raspunde
  14. Aron

    Raisa eu nu stiu daca te cunosc, dar sunt sigur ca tu sti cine sunt eu si mai sti de asemenea ca acum ca intaiul putred al orasului a picat la puscarie voi veni dupa voi toti slugoilor si va voi deferi justitiei. Stiti bine ca ati semnat o gramada de mizerii ca ati crezut ca Misu e invincibil, iar acum o sa dati seama, pentru ca vezi tu, ce s-a semnat, semnat ramane. Iar eu draga mea Raisa, eu nu am nici mama nici tata si sunt aspru la manie. Si mai e ceva, stiu si unde sa caut, pentru ca vezi tu, defect profesional. Cat de curand ! Iar daca te uiti pe site-ul primariei la top 10 salarii vedem acolo ca toti activeaza in domeniul fondurilor europene. Bag seama ca de acolo va trebui sa incepem. Cred ca Misu nu va sta mult timp singur.

    Raspunde
  15. Florin

    Eu am fost plecat din localitate si abia acum am aflat ce a patit domnul primar Mihai Stepanescu si nu pot sa spun decat: aha ha ha ha, ihi hi hi hi, oho ho ho ho, ehe he he he.

    Raspunde
  16. Mandrie

    Ahahahahah, ce sar dansataurii de fund in sus, ca nenea Mihaita care le dadea banuti, le facea mese intinse si ii plimba de colo-colo se duce ascuns. Mery, usor cu spectacolul, madame coregrafa (ar trebuii sa iti spun “dansatoare”, ca e cale lunga pana la titlul pe care ti’l’ai insusit singura).
    Omu’ o recunoscut faptele, pe langa probele din dosar, cine ii nevinovat ?! Sa mearga toti dupa el, ca multe lucruri “putrede” au fost acolo. Ia vedeti, bossilor, cum era treaba cu “ajutoarele de urgenta”, cu angajarile slugailor pe “prestari servicii” si restu’.. Hai, cu tupeu, ca e mult cac*t de sapat !

    Raspunde
  17. evident

    mery, de ce ai venit aici sa vezi ce scrie de primar? pentru ca Taban e singurul care a scris de primar si nimeni nu-l asculta
    ce ce oare traficul de vizualizari pe reper este de zeci de ori mai mare decat toate celelalte publicatii on line impreuna??

    pentru ca aici nu avea primarul slugoi de serviciu -DAIA!!!!

    cine vrea sa afle de primar intre pe reper pentru ca aici are un reper al adevarului privind relatia cu institutia primariei , stiu adevarut e crud si doare dar impartialitatea fata de primarie incepe la reper si poate continua la express dar in rest toti sunt apa de ploaie

    Raspunde
  18. Fufu

    La cum ii ia apararea tanti coregrafa lui Mihaita ai zice ca si ea a picat la asternut. Ca un fel de coregrafie orizontala. Ca un fel de MILF.

    Raspunde
  19. Tîru

    Acum nemaifiind Mihai finantatorul mai mult ca sigur ca Ansamblul Barzava se va desfiinta. Pentru ca lui Crina oricum nu prea ia placut de noi si acum va dori sa ne desfiinteze ansamblul.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei