În urma spectacolului de sâmbătă 5 septembrie, Turneul „Stradivarius 2020“, cu participarea maeștrilor Alexandru Tomescu și Omar Massa, în organizarea Teatrului de Vest Reșița și a Consiliului Județean Caraș-Severin, beneficiar al încasărilor în formă de donații fiind Spitalul Județean de Urgență Reșița, prin Asociația „Salus Remedies“, a fost primită suma de 4.800 de lei.
Managerul unității sanitare reșițene Dr. ec. Alina Stancovici a dorit să mulțumească și pe această cale implicării locuitorilor din capitala Banatului de Munte: „În ciuda nevoilor cotidiene pe care le avem cu toții, dar și în semn că grija pentru sănătate nu trebuie să fie doar a sistemului medical, ci a fiecăruia dintre noi, pentru că la un moment dat cu toții avem nevoie de servicii medicale, se cuvin mulțumirile noastre tuturor celor care prin participarea la spectacolul de sâmbătă au donat Spitalului Județean de Urgență Reșița“.
„Mulțumim artiștilor din concert și gazdei manifestării – Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime“, dar și celor care au făcut-o în lunile în care semnul COVID-19 ne-a încercat atât sănătatea trupului, cât și sănătatea sufletului, donațiile pentru spital fiind de la oameni de bună-credință, ONG-uri, instituții publice, care prin faptele lor și cuvântul viu sau scris au oferit un strop de sănătate celor care trec pragul unității medicale“.
„Adevărata noblețe vine din omenie și prietenie“! – a mai precizat Alina Stancovici managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița.
Prețuirea noastră tuturor!
Sursă foto: radioromaniacultural.ro
Dan AGACHE