Străzi asfaltate și cinematograf 3D, printre planurile primarului Luca Mălăiescu pentru anul 2019!

modelmic

Asfaltarea a altor 29 de străzi și realizarea unui cinematograf 3D sunt câteva din planurile primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, pentru anul 2019. Edilul nu a uitat însă nici de grădinița din cartierul Libertății pentru care a obținut finanțare pe PNDL 2 și care speră să fie ridicată anul acesta.

Asfaltul proaspăt va continua să curgă pe străzile orașului din Valea Bistrei în anul 2019, după ce anul trecut au fost deja asfaltate mai multe străzi cu bani obținut prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Primarul Luca Mălăiescu a explicat pentru Reper 24, că pentru anul 2019 și-a propus să asfalteze alte 14 străzi cu bani de la bugetul local, aici fiind incluse și străzi care nu au fost niciodată asfaltate, cum ar fi Cimitirului, Castanilor, Pescarilor, Digului sau Bistrei.

Licitație a fost ținută, avem un câștigător, imediat cum va permite timpul dăm începerea lucrărilor și le vom asfalta”, a precizat Mălăiescu.

Conform edilului, odată cu terminarea lucrărilor pe aceste 14 străzi, în Oțelu Roșu vor mai rămâne doar 15 străzi care vor trebui asfaltate, lucru pe care își propune să îl facă până la finalul lui 2019.

Tot la capitolul planuri pentru anul în curs, primarul Mălăiescu a precizat realizarea unui cinematograf 3D pentru locuitorii din Oțelu Roșu:

„Sunt în discuții avansate cu cei de la Telecom că ne facă unul în rate pe 36 de luni, și asta din cauza faptului că toți cei cu care am luat legătura și care sunt în domeniu nu au vrut să vină la Oțelu Roșu, pentru că este un orășel mai micuț și există un cinematograf 3 D la Caransebeș, unde se duc toți cei de pe Valea Bistrei. Deci, varianta care rămâne este realizarea acestui cinematograf cu bani de la bugetul local, noi având posibilitatea ca din încasările pe care le vom face, din profit să achităm aceste rate și să amortizăm investiția în aproximativ trei ani”.

Conform edilului, planul este ca viitorul cinematograf să fie amenajat în sala mare a Casei de Cultură, urmând ca investiția să se ridice la aproximativ 100.000 de euro.

Karina TINCUL

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Gore

    Să ne spună primarul ce procent își ia din lucrările astea și cine e constructorul.
    A băgat un miliard de lei vechi în 10 semafoare și 4 stâlpi, acum mai bagă ceva miliarde în cinematograful 3D.
    Cinematograful lipsea oțelarilor, nu locuri de muncă și investitori.

    Raspunde
    1. Gore

      Preocupările începutului de an sunt chermezele cu pensionarii și angajații din primărie. Zăpada … neimportantă !

  2. Acel om din Otelu delanga spital

    Sincer as fi preferat sa se investeasca in altceva banii , de exemplu da in locuri de munca si sa curete odata digul de balariile alea , sau si mai interesant sa se investeasca in strandul de la Jgheabu .

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei