Suflarea fotbalistică din Valea Carașului, din nou #ÎmpreunăpentruZebb

37989687_10214957433342232_7217105732431249408_n

Acțiunea caritabilă de la sfârșitul săptămânii, organizată la Răcășdia, la inițiativa A.S. Voința Răcășdia, s-a încheiat cu succes. Peste 3.100 de lei vor merge la Zebb Simonovici, tânărul din Socol care a suferit un cumplit accident în Ungaria. Banii vor fi folosiți pentru ședințele de terapie de care are atâta nevoie.

Turneul organizat de Voința Răcășdia a adunat la startul competiției 8 echipe (Oravița, Răcășdia, Clocotici, River Plate, Socol, Greoni, Vrani și Anina) și s-a desfășurat sub semnul haștagului #împreunăpentruZebb. Împărțite în două grupe, primele două clasate din fiecare grupă au jucat între ele. Astfel, în prima semifinală, River Plate a învins Anina cu 4-0. În cealaltă finală, Oravița s-a impus cu 2-0 în fața fotbaliștilor de la Vrani. În finala mică, Vraniul a surclasat Anina, scor 4-3. Turneul a fost câștigat de orăvițeni, aceștia ieșind învingători în confruntarea cu River Plate, scor 2-1. Pe lângă premiile oferite echipelor clasate pe locurile unu și trei, au fost și premii individuale, după cum urmează:Adrian Gruia (Vrani) – cel mai bun portar, Cristian Cârdu (Oravița) – golgheterul competiției și Flavius Lucica (River Plate) – cel mai bun jucător al turneului. Dincolo de spiritul competițional, care a fost unul sub semnul fair-play-ului, acțiunea a fost una exclusiv caritabilă. Cei care au participat la turneu, fie jucători, fie spectatori, au donat suma de 3.100 de lei, bani ce vor ajunge la tânărul Zebb Simonovici, din Socol, imobilizat într-un scaun cu rotile. Acesta are nevoie de bani pentru terapiile ce urmează să le facă. Astfel de acțiuni caritabile nu sunt singulare, anul trecut, tot la inițiativa A.S. Voința Răcășdia, CSM Reșița disputând un meci amical cu echipa din Răcășdia, acțiune ce a colectat suma de 6.000 de lei, bani ce au fost folosiți de Zebb pentru terapiile post operatorii.

38071466_10214957433022224_2337505697098366976_n

Citește și: Acțiunea caritabilă încheiată cu succes la Răcășdia. Peste 6 000 de lei donați pentru ZEBB!

Considerăm că acțiunea caritabilă a fost una de succes. Am adunat la stadion suma de 3.100 de lei și avem și o sumă considerabilă ce ne-a fost virată de oameni de bine în contul lui Zebb. Aportul financiar al echipelor înscrise a fost unul considerabil. Chiar dacă competiția a fost un pretext, ea s-a desfășurat sub semnul fair-play-ului și scopul, acela de a-l ajuta pe Zebb, a fost dus la bun sfârșit cu bine. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această activitate și sperăm ca banii adunați să constituie un pas înainte pentru recuperarea prietenului nostru Zebb”, a declarat, pentru Reper24, antrenorul-jucător al Voinței Răcășdia, Sebastian Ciorângă.

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei