Suflet împărțit între două patrii – Destăinuirile reșițeanului Robert Babiak, la 30 de ani de la emigrarea în Germania!

modelmic

Robert Babiak este un reșițean, născut la Secu, în urmă cu aproape 6 decenii, astăzi cetățean german și dincolo de toate întâmplările care i-au marcat existența rămâne un susținător al Banatului de Munte și al Reșiței. Robert a profesat ca învățător în anii 80 la Școala Generală nr. 12, astăzi clădire a Liceului de Artă Sabin Păuța din Reșița. Iar dacă aș spune că a fost un bun învățător, lumea ar putea percepe acest lucru ca o apreciere rostită, scrisă, poate la voia întâmplării. Doar că Robert Babiak mi-a fost dascăl iar sfaturile lui mă călăuzesc și astăzi, așa cum probabil se întâmplă cu mulți dintre foștii mei colegi de generație. L-am reîntâlnit pe dragul meu învățător după aproape un sfert de secol iar emoția întâlnirii a fost atât de puternică, încât eu și colegii mei nu am mai fi vrut să-l lăsăm să revină spre locurile unde astăzi s-a stabilit cu familia, la Reutlingen, în Germania. Am hotărât să îl vizitez și în noua lui patrie, demers pus în operă și am descoperit și în Germania, la fel ca în Banatul de Munte pe care îl iubește nespus, același Robert pe care îl știam, aceeași blândețe și modestie, același umor fin, același dinamism, doar peisajul era schimbat. Este aceasta, cel mai probabil, dovada faptului că oamenii de calitate nu se alterează, nu se pot schimba structural, indiferent de timp și spațiu.

Am să împărtășesc cu voi, cititorii Reper 24, scrisoarea ce mi-a fost adresată de Robert în urmă cu doar câteva săptămâni și care ar putea face parte din acest arc peste timp al Centenarului Marii Uniri, prin originalitatea acestor rânduri, prin mesajul pe care românului emigrat în Germania, îl transmite:

„În cateva zile sărbătorim un eveniment de cumpănă în viața noastră: se vor împlini 30 de ani de când am fost primiți cu brațele deschise în noua noastră patrie, Germania, exact atâția ani cât am trăit și în România, patria noastra de naștere și de inimă. M-ai întrebat cum văd eu retrospectiv cele două patrii, dacă, și ce anume mă leagă de România. OK, greșeala ta, acum te voi sufoca, mai ceva decât Florin Piersic pe spectatorii săi!

Am părăsit România comunistă din motive complexe, care însă au avut mult de-a face cu regimul de atunci. Am lăsat în urmă prieteni minunați, rudele cele mai apropiate, meserii îndrăgite și elevi pe care i-am iubit ca pe proprii noștri copii. E ușor deci de înțeles că o parte din inima noastra a rămas mai departe în țara în care ne-am născut. Am considerat, așadar, că e de datoria noastră să facem ceva, după neglijabilele noastre puteri și posibilități, egal cât de neînsemnat, dar să ajutăm oricând și oriunde putem ca numele țării noastre să devină mai cunoscut și respectat.

Ca fost învățător, clară deformație profesională, am început să-mi instruiesc colegii de muncă: i-am familiarizat cu istoria și geografia României, cu geneza poporului român, cu particularitatea „insulei latine în marea de limbi slave înconjurătoare“, le-am povestit vrute și nevrute despre sistemul comunist, așa cum l-am trăit și cum l-am perceput eu, dar și despre voi toți, prietenii mei grozavi! Spre uimirea și bucuria mea, observam cum li se lungesc fețele, vedeam că povestirile mele îi interesează, că vor și mai multe informații, că se încing discuții interesante, că mândria provenienței mele și dragostea față de oamenii și locurile natale sunt corect înțelese și apreciate. Așa m-a prins „microbul“ de a mă vedea ca un miniambasador al Banatului, atât de necunoscut pe aici.

În decursul anilor am început să mă interesez tot mai mult și să îmi extind orizontul de cunoștinte referitoare la particularitățile Banatului Montan. Am învățat astfel lucruri inițial doar auzite în treacăt sau deloc știute despre industria și exploatările miniere din Caraș-Severin, despre particularitățile istorice speciale legate de perioada stăpânirii austro-ungare, despre realizări tehnice de vârf ale specialiștilor bănățeni. Cel mai mult m-a fascinat însă să povestesc ascultătorilor mei – între timp am dat curs și invitațiilor primite de la Volkshochschule și alte organizatii de a ține mici prelegeri cu referire la Banatul montan, la România în general – despre conviețuirea exemplară a diferitelor naționalități în Banat. Am subliniat mereu că, în ochii mei, Banatul a fost dintotdeuna o Comunitate Europeană în miniatură, le-am povestit oamenilor cum făceam haz și „bășcălie“ unii de ceilalți, români, unguri, nemți, sârbi, cehi, dar mereu cu un zâmbet îngăduitor și admirator față de celelalte naționalități, cărora le recunoșteam pe deplin și meritele, chiar dacă ne întreceam în a le găsi „hibe“.

O îmbogățire spirituala și sentimentală a constituit-o pentru mine „descoperirea“ unor semeni ce oscilau pe aceeași frecvență cu mine, dar cu amplitudine mult mai mare, deoarece erau organizați, erau mulți și sincronizați. Mă refer la Asociația Germanilor din Banatul Montan, „Banater Berglanddeutsche“, o trupă de inimoși ce își scriseseră pe drapel să slujească unor țeluri pe care parcă le-ar fi copiat din lista mea de „to-do“. A fost deci o dragoste la prima vedere, care nu m-a părăsit nici în prezent, dimpotrivă, s-a amplificat și s-a adâncit. În momentul de față sunt administratorul site-ului www.banater-berglanddeutsche.de și al prezenței pe facebook a organizației noastre: https://www.facebook.com/Heimatverband-der-Banater-Berglanddeutschen-eV-110210878995143/
Mă ocup de partea multimedială, împreună cu colegii din conducerea asociației organizăm întâlniri, expoziții și prezentări tematice legate de evenimente actuale sau comemorative, participăm ca reprezentanți ai concetățenilor noștri la ședințe și întruniri ale altor asociații asemănătoare, de exemplu ale șvabilor sau sașilor, cu care avem legături de prietenie și conlucrare. Toate acestea le facem cu o mare investiție de timp liber, de bani, câteodată și de nervi consumați, dar cu mare drag și elan. Când mă uit în jurul meu și îmi văd colegii, care de zeci de ani muncesc fiecare în domeniul rezervat – redacția ziarului nostru, cercetări și prezentări genealogice, lucrări tematice referitoare la Banatul Montan, munca cu membrii asociației, etc., etc. – mi se pare mereu că fac prea puțin, comparativ cu ei!

Să revenim însă la ordinea cronologică. Pe la sfârșitul anilor `90 și începutul anilor 2000, când în internet aproape că nu existau informații referitoare la Banatul Montan, la Reșița, m-am gândit să fac cunoscute plaiurile natale celor interesați.
Așa am început, împreună cu alți pasionați, să public câte ceva referitor la Banat, în special însă în legătură cu județul meu de baștină, Caraș-Severin.
Interesul si feedbackul pozitiv aratat atat de concetateni, cat si de alti “surferi” pe noile unde multimediale m-au incurajat sa continui, fiecare click pe una din postarile mele fiind rasplata pentru mine si indemn de a continua. De-a lungul anilor am reusit in acest fel sa castig multi prieteni valorosi, de a caror prietenie sunt mandru si recunoscator, oameni pe care altfel nu as fi avut sansa sa-i intalnesc.

Despre ce e vorba, concret? Cred ca inceputul l-am facut in usenet, pe newsgroup-uri cu profiluri referitoare la Romania, incercand sa dau sfaturi celor pentru care tara noastra era o pata alba pe harta Europei, dar care aveau totusi de gand sa o viziteze sau macar sa-si extinda orizontul geografic si cultural. Un exemplu real, hilar dar si trist in acelasi timp: verisorul meu se intretine cu un medic bavarez. Dintr-o vorba in alta, medicul intreaba curios “De unde esti de bastina?” “Din Banat, Romania” “Aaa, daaa…” Verisorul meu isi da seama ca medicul nu are habar pe unde vine si ce-o fi Romania asta si zice in batjocura: “Africa, Etiopia, iti spune ceva?” “Aaa, daaa, acuma stiu, stiam ca e prin partea asta!” E adevarat ca asta s-a petrecut candva, pe la mijlocul anilor 80, dar totusi!
Ei, daca reusesc sa le deschid ochii macar si numai catorva vesteuropeni ce e cu Romania asta, ce pierdere e sa nu aiba habar de frumusetile si bogatiile ei materiale dar in special spirituale, se merita munca si efortul, mi-am spus. Zis si facut, in paralel cu postarile in newsgroup-urile amintite am inceput sa le prezint oamenilor fotografiile mele facute in Romania, mai ales ca eram de curand mandrul posesor al unui aparat foto digital cu “remarcabila” definitie de 3 megapixeli. Pe atunci insa, ceva grozav! La inceput am ales drept platforma un site international, cu mare priza la public, www.webshots.com.
Am încărcat sute de fotografii și mă bucuram ca un copil vazand click-urile si comentariile pe marginea fotografiilor. Au urmat apoi fotografiile cele mai frumoase, selectate dupa teme si domenii, prezentate pe www.montanbanat.de, pe www.pixelio.de si alte portaluri asemanatoare.

Între timp mi-am facut și un site personal, www.babiak.de , tot cu scopul de a publica materiale referitoare la noua și vechea patrie. În momentul in care google maps a creat posibilitatea de a se încărca fotografii cu localizare pe hartă, am folosit ocazia si am fost unul dintre primii useri care au aratat comunitatii ce locuri frumoase exista in Banatul de munte si unde anume sunt acestea. La fel am procedat si la aparitia Youtube-ului: mi-am facut un cont și am postat diashow-uri și videoclipuri – cum ar putea fi altfel? – cu “fruncea” https://www.youtube.com/user/reschitzara/videos

Tot asa, din conversatiile cu noii prieteni câștigați grație internetului au inmugurit noi idei și proiecte comune. Am inceput sa colaborez cu Banaterra, http://www.banaterra.eu/german/search/node/babiak, pentru care am fost unul din administratorii sectiei germane, am facut traduceri si am postat articole si fotografii. I-am cunoscut și admirat pentru blogurile și munca lor de promovare a Banatului Montan pe Adrian Dragan http://banatuldemunte.blogspot.de și pe Mircea Rusneac, https://istoriabanatului.wordpress.com, mai târziu pe multi alți “pătimași”, am colaborat cu ei, ne-am împrietenit și ne-am vizitat, multumesc internetului pentru sansa aceasta!

Acum vreo 10 ani am observat că tot mai mulți oameni folosesc platformele de socializare. Am abandonat deci proiectul cu site-ul personal și am sărit si eu pe noul armăsar ce venea in galop pe internet, facebook, in speranta de a regasi prieteni si de a fi mai aproape de ei, macar virtual, daca tot ne despart sute si mii de kilometri in mediul real. Una din bucuriile și împlinirile cele mai deosebite pe care le datorez Facebook-ului este că, grație acestui portal am reusit să îmi redescopăr colegi din vremea școlii și a liceului, prieteni pe care i-am pierdut din ochi (nu însă și din suflet), să-mi refac “virtual” aproape întreaga clasă de la Școala de muzică și arte plastice din Reșița, unde fusesem învățător până aproape de plecarea noastră în Germania, în 1988.

Am fost impresionat până la lacrimi să văd cum foștii mei elevi m-au depășit din punct de vedere al pregătirii și specializării profesionale, cum din elevi îmi devin prieteni. Da, pentru mine, asta înseamnă împlínirea profesională, apogeul menirii de dascăl. Grație ție, Sergiu, am prins în cele din urmă curajul de a mă apropia de un Uriaș, de un om care în scurt timp avea să-mi devină unul dintre cei mai îndragiți și apreciați prieteni, fantasticul Tavi Apahideanu! Și el a fost unul din cei care m-au susținut și m-au încurajat în munca mea de promovare a Banatului Montan.

Un moment important l-a reprezentat munca cu muzeul local din Reutlingen, unde am participat la o expoziție în care lampa de miner primită cadou de la socrul meu a ajuns în centrul unor povestiri interesante.
https://www.tagblatt.de/Nachrichten/Das-Reutlinger-Heimatmuseum-eroeffnet-am-Sonntag-die-Auspacken-Ausstellung-196177.html

https://www.gea.de/reutlingen_artikel,-von-ein-und-zweiheimischen-_arid,1253800.html
Expozitia cu pricina a lasat in urma o carte frumoasa: https://www.reutlingen.de/de/Kultur+Bildung/Stadtarchiv/Aktuelles-und-Rückschau/Meldung?view=publish&item=article&id=1989
Ecoul expoziției s-a auzit până la postul de radio SWR, care a organizat un podium de discuții în fața publicului, la care am participat, alături de alți invitați:
https://www.swr.de/international/reutlinger-heimatmuseum-bis-22-dinge-und-geschichten-von-zuwanderern/-/id=233334/did=6311892/nid=233334/8au40e/index.html

Dupa atâta „zarvă mediatică“ a urmat „încununarea“ din partea postului de televiziune SWR, care ne-a vizitat și a făcut cunoscută telespectatorilor germani lampa noastră de miner și (în special) a poveștii sale:

Ar mai fi multe de povestit, dar sper că mai am la dispoziție cativa ani de viata si de munca, asa ca nu incep acum sa-mi scriu memoriile.
As dori sa remarc doar faptul ca incerc sa ma tin la distanta de lucrurile pe care nu le cunosc suficient de detaliat pentru a ma pronunta, pe cele pe care oricum nu le pot influeta – ca de exemplu viata politica din Romania. Am invatat sa privesc lucrurile detaliat, sa nu vad doar in alb-negru, ci sa deslusesc si multitudinea de nuante care exista intre aceste poluri. Respect parerile altora, atata timp cat sunt exprimate fara jigniri, chiar daca am alte puncte de vedere. Energia insa o investesc in aceste lucrusoare care imi aduc bucurii si satisfactii, care ma fac sa ma simt util, care ma aduc in preajma unor oameni „faini“, munca mea de „miniambasador“ al Banatului de Munte in noua mea patrie.

Vorbă multă, sărăcie goală! Dragul meu Sergiu, dacă te-am plictisit, sper măcar să intelegi ca am incercat sa raspund concret intrebarilor tale vizavi de ce inseamna pentru mine dragostea de patrie si cum înțeleg eu să o trăiesc și s-o aplic. A nu se înțelege ca laudă de sine, departe de mine intenția asta! Sunt absolut conștient de minimalismul și de neînsemnătatea mea, îi admir pe cei care au capacitatea și tăria de a realiza mult mai mult, mă vad doar ca un mic pion care incearca sa-si aduca aportul de „Fleißarbeit“ (busywork). Am insa marele avantaj de a fi ACASĂ aici unde mă aflu. Mi-e drag Banatul cu tot ce reprezinta el, dar nu trăiesc în trecut, nici într-o jale sau dor veșnic, pentru că sunt un INTEGRAT-MODEL în noua mea patrie.

Dacă ar trebui deci să rezum viața noastrî în(tre) două patrii, pot spune cu certitudine că nu stau ÎNTRE , ci PE două scaune, și anume al naibii de confortabil!“, a mărturisit atât de frumos Robert Babiak, reșițeanul stabilit la Reutlingen în Germania. Și chiar nu ai reușit să ne plictisești, Robert…

Sergiu TABAN

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Guran Camelia

    Sint din Secu si cunosc familia Babiak am urmarit postarile si articolele lui Robert,absolut superbe,surprinzator de frumoase .Felicitari!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei