Sute de saci de gunoaie, adunați luna aceasta de asistații social din Reșița! Direcția de Asistență Socială face bilanțul!

modelmic

Luna iulie s-a dovedit a fi una fructoasă pentru Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița. Conform unui raport de activitate prezentat de aceasta, în ultima lună au fost efectuate mai multe acțiuni de ecologizare pe raza municipiului Reșița. De asemenea, s-a reușit și angajarea mai multor beneficiari de ajutor social.

După ce săptămâna trecută am aflat că zona turistică Secu a fost ecologizată de angajații unei firme private din Timișoara, aflăm acum de la Primăria Reșița că și Direcția de Asistență Socială are o activitate intensă la capitolul curățenie. Astfel, cu ajutorul persoanelor asistate social, s-a reușit ducerea la bun sfârșit a mai multor acțiuni de ecologizare, rezultatul fiind unul vizibil: sute de saci de gunoi adunați din diverse zone ale orașului de pe Bârzava.

Mai exact, la începutul lunii s-a făcut curat pe strada Bistra din cartierul Cîlnic, acțiune derulată cu sprijinul celor de la BRATNER. Din zonă au fost ridicați nu mai puțin de  120 de saci de gunoi, iar firma de salubrizare a montat un container pentru depozitarea deșeurilor menajere.

IMG_20180704_110822 IMG_20180704_110848 IMG_20180704_112743 IMG_20180711_102225

Au fost igienizate apoi cele două blocuri din Mociur. „Aceste blocuri beneficiază de o canalizare nouă montată de către Primărie, întrucât canalizarea cea veche nu a mai fost funcțională. Cu sprijinul serviciilor publice din cadrul Primăriei Reșița și a cetățenilor care domiciliază în cele 2 blocuri s-au efectuat lucrări de igienizare a spațiului aferent”, se arată în raportul Direcției de Asistență Socială.

A urmat ecologizarea străzii Oituz, de unde au fost ridicați 60 saci de gunoi, după care s-a trecut la un apartament de pe strada Galați. Locuința aparținea unei persoane care colecta resturi menajere și le depozita în apartamentul său, acțiunea având loc în urma unei sesizări a cetățenilor din zonă.

IMG_20180718_103613

Tot în raportul Direcției de Asistență Socială se mai menționează că la inițiativa primarului Ioan Popa și a viceprimarului Adrian Dacica, 15 persoane beneficiare de ajutor social s-au prezentat luna aceasta la firma S.C. New Eclipsa Shoes S.R.L, în vederea angajării. Au fost selectate 6 persoane care urmează să fie angajate săptămâna viitoare, acestea fiind încetate din plata ajutorului social.
IMG_20180719_100853

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Andrei

    Foarte bine !
    La munca cu toti puturosii care stau toata ziua la cafea si tigara, asteptand ajutorul social (mai ales in cartierul Calnic).

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei