Tablete și internet pentru 13 elevi fără posibilități materiale de la un liceu din Băile Herculane!

tablete

Primăria Băile Herculane vine în sprijinul elevilor fără resurse și posibilități materiale de a folosi instrumente moderne de studiu, documentare sau susținere a cursurilor online, prin achizitionarea unor tablete cu conectivitate la internet 4G. Astfel, 13 elevi de la Liceul Hercules din orașul stațiune de pe Valea Cernei vor beneficia de aceste tablete care îi vor ajuta să învețe în noul an școlar.

Am primit o solicitare de la Inspectoratul Școlar prin care ni se cerea asigurarea unui număr de 13 tablete. Bineînțeles că la cele 13 tablete ne-am gândit să le luăm și internet pentru a putea fi folosite și avem și 13 cartele cu internet. Suma necesară pentru achiziționarea tabletelor și cartelelor a fost aprobată prin hotărâre de consiliu. Aceasta a fost până acum prima solicitare și am răspuns pozitiv”, a declarat edilul din Băile Herculane, Cristian Miclău

tab

Aceste tablete vor fi înmânate de către primarul Cristian Miclău la deschiderea noului an școlar, elevilor nominalizați de conducerea Liceului Hercules.

Consiliul Naţional al Elevilor aprecia după primele 2 luni de la închiderea școlilor că în România erau aproximativ 300.000 de elevi în comunităţi dezavantajate, privaţi de accesul la educaţie. Asta înseamna că nu aveau nici calculator, nici telefon și nici acces la internet că să poată învăţa în această perioadă. Guvernul a alocat 150 de milioane de lei pentru 250.000 de tablete, bani în care intră preţul tabletei în sine, cât şi cel pentru conexiunea la internet. Tabletele ar trebui să ajungă la copii până la începutul noului an şcolar, adică până în toamnă.

110314351_804341739972139_1293417486443473020_o

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei