fbpx
14.7 C
Reșița
marți, 16 aprilie 24

Sună clopoțelul după vacanța de iarnă a elevilor

Cursurile elevilor din învățământul românesc se reiau astăzi după vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă cu al treilea modul educațional (din cele 5 prevăzute în acest an școlar), în plină explozie de gripă. Cursurile vor dura până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor școlare județene.

Reluarea cursurilor se face în plină explozie a cazurilor de gripă. Pentru desfășurarea orelor în siguranță pentru elevi și cadrele didactice, Ministerul Educație, în colaborare cu Ministerul Sănătății, Inspectoratele școlare județene și Direcțiile de Sănătate Publică vor lua o serie de măsuri, între care:

-desemnarea unei persoane responsabile de comunicarea permanentă cu direcțiile de sănătate publică;

-comunicarea către unitățile de învățământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătății, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înțelesul tuturor;

– informarea Ministerului Educației cu privire la orice situație excepțională din punct de vedere epidemiologic constatată în unitățile de învățământ.

La rândul lor, unitățile de învățământ au o serie de obligații:

a) diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu;

b) realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;

c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;

d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;

g) recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal, cât și pentru elevi/preșcolari;

h) informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.

După mai bine de doi ani de pandemie, cu ore desfășurate mai mult online decât în sălile de clasă, cu un sistem imunitar scăzut și un val gripal ajuns mai devreme cu o lună în România față de anii anteriori, cu medicamente lipsă sau foarte greu de găsit în farmacii ori în unitățile sanitare, copiii reîncep de astăzi școala.

Dan AGACHE

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei