Tânăr de 20 de ani, rănit într-un accident produs la Reșița

 

modelmic

 

Un tânăr de 20 de ani a fost rănit în urma unui accident de circulație produs în această după-amiază în municipiul Reșița. Conform primelor cercetări, se pare că responsabil de producerea accidentului ar fi fost chiar tânărul în cauză. Aflat la volanul unui autoturism, acesta nu a redus viteza într-o curbă și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

„În această după-amiază, ora 17.45, pe Calea Timișoarei din Reșița s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele cercetări rezultă faptul că un tânăr de 20 de ani din Reșița, în timp ce conducea un autoturism din direcția Lunca Bârzavei spre Centrul Civic, nu ar fi adaptat viteza în curbă, pierzând controlul asupra direcției de mers și răsturnându-se în afara părții carosabile, în partea dreaptă a sensului său de mers.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, informează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Diana RADU

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Ioan

    Chiar nu este clar pentru NIMENI din ADMINISTRATIA, POLITIA resiteana ca acel loc este foarte periculos, ca au fost nenumarate accidente in zona? Ce mai trebuie sa se intample ca sa se trezeasca cineva care ar trebui sa se ocupe si de siguranta cetatenilor? Pe langa atatea proiecte de infrumusetare ar trebui sa ne ocupam si de viata oamenilor din oras, nu? Daca trece vreun nesabuit prin zona nu trebuie sa sufere cineva nevinovat, biciclist, pieton. In zona nu exista parapete, borduri, atentionari, adica NIMIC. Pentru ca pana acum nu s-a facut nimic cred ca acea zona trebuie marcata VIZIBIL zona deosebit de periculoasa.

    Raspunde
    1. Adrian

      Dar pentru tine nu este clar ca locul nu are nici o treaba cu accidentele?
      Doar prostia soferilor are treaba cu accidentele din locul ala.
      Ce sa faca autoritatile. sa le toarne inteligenta in cap soferilor ???
      Soferul prost ramane prost pana moare.
      Aaaa, poate daca politia rumaneasca nu ar mai da permise pe branza s-ar rezolva problema.
      In rest … la primi stropi de ploaie … hop si accidentul, daca nu in curba la Triaj, atrunci pe drumul Resita-Caransebes si daca nici acolo … atunci in curba la Moniom.

  2. Soferul

    Nu ma mira accidentele de pe respectivul sector de drum…carosabilul e praf si pulbere pe banda a doua(intre sinele de tramvai) si atunci cand mai si ploua,liniile sunt alunecoase,mai vine vreun zevzec cu viteza si e gata accidentul
    Ce ma mira e nesimtirea jegurilor din Primarie ,care nu repara dracului strazile in oras. ! Avem bani de promenade,de pavele in centru ,de biciclete dar nu asfaltam un metru liniar ! Sa ramana cati am botezat eu !

    Raspunde
    1. Opinia Publica

      Tot ce spui dumneata e adevarat, dar mai tine si de fiecare sa se protejeze. Mai exact nu calci pedala de acceleratie daca nu stapanesti volanul. Ca o alta idee, nu te zgarcesti si iti iei cauciuri no name la mana a 7 a daca pui siguranta ta pe primul loc. E ca in povestea drobului de sare. Strada trebuie abilitata si va fi odata cu introducerea tramvaiului, dar nu poti acuza Primaria de faptul ca anumiti soferi pun copita prea tare in pedala.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei