Taxatorii au dispărut de pe autobuzele din Reșița! Călătorii prinși fără bilet se pot aștepta la amenzi de până la 300 de lei!

modelmic

Transportul în comun din municipiul Reșița este într-un continuu proces de schimbare și evoluție. De astăzi, taxatorii au dispărut din autobuze, călătorii având la dispoziție mai multe metode prin care să își achiziționeze biletele. Pe de altă parte, au început controalele inopinate, iar cei prinși fără bilete se pot aștepta chiar și la amenzi de 300 de lei.

După cum anunța încă de săptămâna trecută, de astăzi societatea Transport Urban Reșița nu mai are oameni în permanență în autobuze, iar biletele nu mai pot fi achiziționate din mijloacele de transport în comun, ci prin una din cele trei metode: de la punctele de vânzare din apropierea stațiilor de autobuz, prin SMS sau prin aplicația mobilPAY wallet. Iar schimbările nu se opresc aici. Managerul TUR, Dănuț Jurubescu anunță încă o noutate: peste câteva săptămâni, biletele vor putea fi achiziționate cu cardul chiar din autobuze.

În perioada 1-15 aprilie, în fiecare autobuz vor fi montate câte două terminale, prin care se poate face plata cu orice fel de card contactless. Tot ce vor avea de făcut călătorii va fi să treacă cardul prin fata terminalului și va ieși chitanța fiscală. Serviciul va deveni funcțional cel mai târziu la sfârșitul lunii aprilie”, explică Jurubescu.

Cei care vor alege să folosească acest serviciu nu vor plăti niciun comision, asigură Jurubescu, la fel ca în cazul aplicației mobilPAY wallet. Managerul TUR recunoaște că plătesc suplimentar cei care aleg să achiziționeze biletele prin SMS (unde la costul biletului se adaugă taxa percepută de serviciile de telefonie), dar atrage atenția că acest serviciu a fost creat ca o măsură suplimentară, iar călătorii au în continuare la dispoziție alte două variante prin care pot cumpăra bilete fără niciun cost suplimentar.

Amenzi de până la 300 de lei pentru călătorii prinși fără bilet!

Tot de astăzi, odată cu dispariția taxatorilor de pe autobuze, și-au făcut apariția controlorii. Controalele vor fi inopinate, conform unui program stabilit de cei de la TUR, unele din ele urmând să fie realizate în comun cu Poliția Locală. Iar cei prinși fără bilete vor fi nevoiți să scoată din buzunar sume cuprinse între 50 și 300 de lei.

Scopul nostru nu este să dăm amenzi, nu vom crea decât repulsie. Scopul nostru este să conștientizăm oamenii că o călătorie costă 2 lei și că dacă vrei să o faci este bine să o faci contra cost. Probabil că nu vom da nicio amendă săptămâna asta, dar am încheiat un protocol cu Poliția Locală și pe viitor vor exista controale permanente și neanunțate.

Scopul este de a conștientiza oamenii că un serviciu pe care ni-l dorim trebuie să îl plătim și 90% din oameni chiar înțeleg chestia asta. Însă sunt sigur că se vor da amenzi. Poliția Locală va da amenzi între 100 și 300 de lei. Noi nu putem decât să dăm acele bilete de suprataxă care înseamnă 50 de lei, sunt foarte multi bani, cu 50 de lei îți cumperi aproape un abonament pe o lună”, a explicat Jurubescu.

Managerul TUR a mai adăugat însă că oamenii par să se fi obișnuit cu noul mod de taxare și achiziționare a biletelor, având în vedere că astăzi, în prima zi în care taxatorii nu au mai fost prezenți pe autobuze, au existat mai multe bilete validate decât înainte.

Iată și punctele de vânzare de la care pot fi cumpărate în prezent bilete de autobuz:

abonamente – elevi/studenti si pensionari

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Adrian

    Din moment ce s-a dat startul si la procurarea biletelor prin SMS … nu cred ca cineva mai are scuza daca este prins fara bilet.
    Nu mai vorbesc de aia care au descarcat si aplicatia.

    Raspunde
    1. cetatean tanar

      cati ani ai Adriane? Ai parinti? In varsta?
      sutele de pensionari din Resita – ei nu se plimba cu masina ca restul populatiei – dau toata ziua SMS-uri………..

  2. zero

    Ideea lui tăiţelu’ (antisocială) este că şi taxatorii trebuiau concediaţi (aşa e cu penele) iar banii reprezentând salariile lor se virează companiilor străine (şi pentru automatele de taxare). Plus amenzile.
    Aşa se “recuperează” toate investiţiile (străine).
    “Noi nu ne vindem ţara!” :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei