Tineri prinși de polițiștii din Anina în timp ce furau o mașină!

anina

Doi tineri au fost surprinși de polițiștii din Anina în momentul în care încercau să fure o mașină. Se pare că patrula de noapte este tot mai eficientă deoarece oamenii legii i-au surprins pe hoți în momentul în care se aflau în serviciul de patrulare pe străzile orașului.

Hoții, doi tineri din Anina, au fost depistați în flagrant delict în jurul orei 04:35 de polițiști de la Poliția Orașului Anina, după ce au sustras autoturismul.

În momentul depistării, unul dintre tineri se afla la volanul autoturismului, iar celălalt împingea mașina care avea motorul oprit.

La vederea polițiștilor, aceștia au încercat să fugă, unul dintre ei fiind prins imediat și condus la sediul poliției, celălalt fiind identificat ulterior.

De asemenea, polițiștii au procedat la identificarea proprietarului mașinii, un bărbat de 80 de ani din oraș, care nu sesizase încă furtul autoturismului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

În acest caz au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și se continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița.

IPJ face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „În momentul depistării, unul dintre tineri se afla la volanul autoturismului, iar celălalt împingea mașina care avea motorul oprit.”

    Remarcabil comunicatul!
    În momentul depistării, doi tineri, dintre care unul se afla la volanul (deblocat al) autoturismului iar celălalt împingea maşina (nu neaparat şi acelaşi autoturism).
    Dilemă cu disjungere de obiect, cauze şi dosare, autoturisme şi maşini:
    “Celălalt” … împingea (nu autoturismul ci) o maşină la deal sau la vale?

    Remarcabil, mai ales se dovedeşte că a reuşit să împingă (ce oare?) la deal. :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei