Tinerii liberali reșițeni cred în puterea exemplului și se alătură campaniei de ecologizare din Poiana Golului!

modelmic

Organizația de Tineret a Partidului Național Liberal, filiala Reșița, se alătură campaniei de ecologizare a zonei verzi din POIANA GOLULUI, inițiată de Clubul Lions Reșița Montană și de GAL Reșița. Liberalii susțin că exemplul personal poate și  trebuie să fie principala armă de combate a neglijenței și a lipsei de spirit civic.

Marian Apostol, președintele Lions Club Reșița Montană anunța în urmă cu câteva zile demararea unei campanii de ecologizare a poienii din Dealul Golului, o zonă superbă, situată chiar deasupra centrului Reșiței, care a devenit mult mai accesibilă pentru reșițeni odată cu amenajarea treptelor ce duc la stema ce veghează viața orașului. Din păcate, pe măsură ce tot mai multe persoane descopereau sau redescopereau Poiana Golului, au apărut și problemele, adică de deșeurile abandonate de cei lipsiți de bun simț și educație, fără pic de respect pentru natură. „Din păcate, una dintre cele mai frumoase zone existente în Reșița a picat victimă non-civilizației”, declara Apostol, care a decis să nu lase lucrurile așa și a anunțat inițierea unei campanii de ecologizare, vineri și sâmbătă după-amiază, începând cu ora 16:00. Inițiativă căreia i se alătură acum și filiala Reșița a TNL.

„Păstrarea curățeniei într-un oraș ține în mare măsură de locuitorii acestuia, de modul în care educația din familie și școală și-a pus amprenta asupra fiecăruia din noi. Sunt binecunoscute clasicele abordări prin care spațiul online este invadat de poze și comentarii ale unor persoane foarte «vigilente» care se rezumă la a crea discuții și a arunca vina în curtea oricui, fără a se alătura niciunui demers civic sau fără a avea o atitudine proactivă. Exemplul personal trebuie să fie principala armă cu care să combatem neglijența și lipsa de spirit civic a celor ce nu reușesc să își adune propriile mizerii. O să fim prezenți sâmbătă, începând cu ora 09:00, la baza scărilor care urcă în Poiană, împreună cu toți cei care doresc să ni se alăture. Vom marca traseul cu panouri ce conțin îndemnuri și mesaje specifice”, se arată într-un comunicat transmis de liberali.

69283067_2643341719059006_1865033580569165824_o

Citește și „Una dintre cele mai frumoase zone din Reșița a picat victimă lipsei de civilizației”! Și tu poți contribui la schimbare!

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Otniel Floruț

    Dragi tineri național liberali, faceți gargară, de atâtea zile ați fi curățat tot orașul. Poiana Golului se curăță în câteva ore în care vă faceți campania asta penibilă.

    Raspunde
  2. zero

    Daca taitelu’ a produs gunoi liberal este normal ca tineretul liberal sa il curete.
    Campeanu parca s-a curatat si singur, nu? :)
    Desi putea fi ajutat…

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei