„În toate instituțiile cheie ale statului cancerul trecutului consumă din resursa țării“ – afirma Dunca

a

Candidat din partea Partidului Național Liberal la șefia Consiliului Județean Caraș Severin, omul de afaceri Romeo Dunca a postat astăzi pe pagina sa de socializare un mesaj. Acesta este adresat atât actualilor guvernanți cât și întregii clase politice post decembriste:

Vă spuneam acum câteva zile, căutați soluții în ogradă proprie fără a aștepta minuni de la guvern. Bugetul nu are și cu atât mai mult nu va mai avea nici în viitorul apropiat. Nici măcar tăierea pensiilor speciale și a altor invenții ale trădătorilor aflați la conducere în trecut acum nu prea mai ajută…. Și nu mai dați în cei care azi conduc pentru ca marea vina pentru ce se întâmplă acum aparține altora. Deși la marele jaf au fost prezenți și unii din cei care azi încă mai au putere. Aducând oameni noi ca miniștrii nu înseamnă nimic într-o tara ca România unde nimeni nu răspunde pentru nimic . Decât carne de tun atâta timp cât în toate instituțiile cheie ale statului cancerul trecutului consumă din resursa țării“.

„Incompetenți, unchi și mătuși, fii și fiice, verișori, amante și neveste, fără pregătire în domeniu gestionează și direcționează banul public de multe ori în direcțiile pe care generalii serviciilor care trebuiau să apere poporul le dictează. Iar părinții PSD-ului de azi sunt vinovații care au dezlegat dulăii ce trebuie sa latre și sa muște când veneau hoții peste noi. Amintiți-vă ziua când prin lege, serviciile au primit puterea de a avea afaceri.  Atunci a fost începutul vandalizării țării. De ce? Pentru simplul fapt ca cei veniți la putere erau tot cu gândul la furat. Și asa au început să fure toți . Politicieni, securiști, interpuși ai acestora, dar mai ales profesioniști de afară profitând de nepriceperea noastră. Deoarece ai noștri erau doar niște găinari în comparație cu cei externi, de import, care trezindu-se în satul fără câini au spoliat aproape tot….“

Contactat telefonic Romeo Dunca ne-a declarat că nu se simte dezamăgit de ceea ce se întâmplă: „ Ești dezamăgit atunci când ai așteptări mari. Eu nu am, așa că nu am de ce să fiu dezamăgit“

 

Dan AGACHE

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Ion al Popii

    Merci Dunca ca ai renuntat la treaba aia cu pensiile speciale. Nu de alta dar era pacat de Bortes, pt ca saracul cand a auzit ca nu va mai castiga 200 de milioane pe luna ii venea efectiv sa planga.
    Foarte frumos discursul tau Dunca, dar ai auzit ce zice lumea de noi prin targ ?
    Iauzi:
    Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
    Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
    Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
    Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
    Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
    Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
    La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
    Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
    Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.

    Raspunde
  2. imoGen

    “Și nu mai dați în cei care azi conduc pentru ca marea vina pentru ce se întâmplă acum aparține altora”

    Evident! Cum să-i atace pe cei de la conducere ? Doar e candidatul lor la CJ Caraș. Doar că cei aflați la conducere în prezent, au fost la conducere și în perioada “crizei” economice și au dat niște tunuri pentru care au stat câțiva ani pe la închisoare sau au primit cu suspendare.

    După ce le-a susținut campania electorală a celor de la PNL, era normal să-l ungă și pe Dunca cu o funcție. Evident cea de președinte al Consiliului Județean.

    Raspunde
  3. Garaj Dumitru

    Oare nu cumva o lege proasta vi-a permis sa va imbogatiti?Ma refer la legea care nu prevede obligativitatea de a acorda un minim de diurna soferilor de tir,astfel facandu-se o evaziune fiscala legala si practicand plata la km…las ca o fost bun cu ei…

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei