Torma caută soluții financiare pentru căminele culturale din orașul de la malul Dunării

torma camine culturale

Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a făcut recent o analiză a stării clădirilor din localitățile aparținătoare ce au ca și destinație de cămin cultural. Rezultatul? Unul nesatisfăcător, majoritatea dintre ele fiind într-o stare continuă de degradare.

Edilul-șef al orașului din Clisura Dunării consideră că edificiile culturale din localitățile aparținătoare orașului pe care-l conduce (Moldova-Veche, Măcești și Moldovița) au fost lăsate în paragină în ultimii ani, iar situația lor trebuie să înceteze. În acest sens, primarul Torma intenționează ca anul viitor să găsească sursa de finanțare necesară reabilitării clădirilor. Deși în perioada 2008 – 2012 pentru acestea s-au făcut studii tehnice și s-au obținut avize în vederea depunerii de proiecte pe fonduri guvernamentale pentru reabilitarea lor, în perioada 2012 – 2016, acestea au fost abandonate.

După ce, ani de zile toate căminele culturale din comunitatea noastră au fost lăsate în paragină, a venit timpul să începem renovarea lor. În perioada 2008 – 2012, au fost depuse, pentru proiecte guvernamentale, toate cele 3 cămine culturale (Moldova Veche, Măcești si Moldovița), doar că, schimbarea primarului în perioada 2012-2016, nu numai că nu a dus la punerea în aplicare a proiectelor, ci s-a produs chiar abandonarea lor.”, este concluzia edilului-șef al orașului de la malul Dunării.

Ca urmare a acestei triste analize, administrația publică din orașul din Clisura Dunării este decisă să reia procedura de proiectare și să identifice noi surse de finanțare. La o primă analiză, două dintre clădiri ar putea fi eligibile (Moldova Veche și Moldovița) pentru reabilitare prin programul Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), urmând ca pentru căminul cultural din Măcești să fie identificate resurse financiare proprii.

Am încercat resuscitarea celor 3 proiecte, doar că  au expirat toate avizele si din păcate trebuie să reluam întreg procesul de proiectare si identificare a surselor de finanțare. Pentru buna dumneavoastră informare vă anunț:

- pentru căminele culturale din Moldova Veche si Moldovita vom încerca reabilitarea lor pe programul european SUERD și vom depune până în martie 2018 proiectele;

- căminul cultural din Măcești nu îndeplinește condițiile de finanțare și îl vom reabilita din resurse proprii. În perioada acestui sfârșit de an, am reabilitat în întregime acoperișul, iar anul viitor vom începe să lucrăm în interiorul clădirii, tâmplăria, instalațiile termice și electrice, fațadele și dotările interioare. Sunt pași mici, dar se dovedește încă o dată că acolo unde există voința și implicare apar și rezultate.”, mai scrie edilul-șef Adrian Torma pe pagina sa de facebook.

 

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei