Trecutul și prezentul s-au reunit într-o manifestare de suflet la aniversarea Ansamblului folcloric ”Semenicul”

modelmic

Cultura tradițională a Banatului de Munte a fost expusă în toată frumusețea și măreția ei la aniversarea a 50 de ani a Ansamblului folcloric ”Semenicul”. Trecutul și prezentul s-au reunit într-o manifestare de suflet la care au fost invitați artiștii de ieri și de azi ai cântecului și jocului popular din Caraș-Severin pentru a retrăi cu emoție momentele care au scris istoria ansamblului.

Ansamblul a fost înfiinţat din iniţiativa lui Velişcu Boldea, cel care în acea vreme era şeful Centrului de Creaţie din Caransebeş. Primul dirijor a fost Nicolae Purdelea, iar primul coregraf Ioan Munteanu.

modelmic

Uitându-mă peste istoria ansamblului, cu emoție, mi-am dat seama că este foarte greu ca noua istorie a Ansamblului Semenicul să fie una comparabilă cu vechea istorie. Mai mult decât atât, la un eveniment la care oamenii de la Ansamblul Semenicul s-au reunit în tabăra de la Râul Alb, m-a încântat maniera în care au povestit, au cântat și s-au bucură că sunt cărășeni și că sunt acasă”, spune directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Ioan Benga.

Pentru a arăta că instituția de cultură pe care o conduce în prezent vrea să țină ștacheta sus, la aniversarea jubileului Ansamblului Semenicul, care a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean, Ioan Benga a prezentat câteva elemente de noutate: prezența unor instrumentiști de valoare în ansamblu, reintroducerea viorilor în orchestră, soliști care au început să obțină numeroase premii la concursuri, dar și elemente de unicitate.

modelmic

Printre altele, directorul CJCPCT vrea o casă nouă pentru instituția pe care o administrează, una încăpătoare și care să dețină o sală de spectacole. Astfel că, spune Benga, a reușit să smulgă promisiunea CJ că se va putea muta în clădirea Ateneului, într-un viitor apropiat.

Am promisiunea Consiliului Județean că într-un viitor nu foarte îndepărtat ne vom muta în clădirea Ateneului. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin trebuie să fie o instituție reprezentativă care trebuie să aibă o sală de spectacole și trebuie să aibă foarte multe săli în care să lucreze și alții. Trebuie adus sculptorul Vasiuți, trebuie aduși lângă noi o parte din pictori, trebuie adusă corala Lira și poate și o formație de dansuri care se numește Datina, care se pare că acolo sunt niște valuri și dacă nu-și găsește locul, promit eu solemn că o luăm la noi la centru”, a precizat Ioan Benga.

O altă surpriză cu care a venit instituția pe care o conduce, la ceas aniversar al Ansamblului Semenicul, pentru prima dată în istorie, un imn al Carașului. De asemenea și un steag nou pe care ansamblul îl ia la toate festivalurile la care participă.

Este pentru prima dată când, la nivelul județului Caraș-Severin noi am construit un imn al Carașului, pentru că faceam parte din Banat, dar cred că trebuie să ne particularizăm și să avem atâta mândrie, după cum acea mândrie este pusă și pe steagul cu care ne ducem la toate festivalurile la care participăm”, a mai spus Ioan Benga.
În cadrul manifestării au fost premiați artiștii care au făcut parte din Ansamblul folcloric „Semenicul” de-a lungul timpului.

modelmic

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Dana A. Balanescu

    Noua Casa pentru Centrul creatiei-fostul Ateneu-o obsesie a directorului actual. Amplasarea cladirii/izolata nu va avantaja pe nimeni: nici pe creatori, nici publicul ! Corala Lira -da o idee buna. Primaria nu se ocupa prea mult de ea.
    SI apoi, pe linga spectacole, aceasta institutie are menirea sa cerceteze DATINILE, sa editeze despre ele, asa cum au fost multe publicatii in ultimii ani! Lle doresc succes in toate domeniile!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei