Trei mandate de parlamentar, ținta PSD Caraș-Severin! „Am ales candidați care să reprezinte interesele cetățenilor din județ”

modelmic

Trei mandate de parlamentar – două de deputat și unul de senator – aceasta este ținta social-democraților cărășeni la alegerile parlamentare din decembrie, conform declarațiilor făcute astăzi la Reșița, în cadrul unei conferințe de presă susținută de candidații PSD Caraș-Severin de pe primele două locuri la Camera Deputaților  – Silviu Hurduzeu și Marius Damian și la Senat – Ion Mocioalcă și Adrian Torma.

Am ales pentru aceasta candidați cu experiență, fie parlamentară, fie cu experiență în administrația publică locală, dar în primul rând am ales candidați care să reprezinte interesele cetățenilor din județul Caraș-Severin. Sigur că este foarte important ca aceste persoane să știe ce trebuie să facă chiar din prima zi de mandat în calitatea de senator sau deputat”, a afirmat președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Va urma o campanie atipică, a atras atenția șeful social-democraților cărășeni, dominată de restricții, în condițiile în care numărul de persoane infectate cu coronavirus crește de la o zi la alta și tot mai multe localități sunt puse în carantină. Silviu Hurduzeu a criticat modul în care actualul Guvern gestionează pandemia, fiind de părere că responsabilii de la București sunt depășiți de situație și mai interesați de organizarea alegerilor parlamentare decât de găsirea unor soluții pentru rezolvarea crizei provocate de coronavirus.

„Nu reușim să înțelegem cum interzicerea circulației noaptea va reuși să stopeze răspândirea noului coronavirus. Vedem că de la zi la zi numărul de cazuri crește. Este evident că actualul Guvern este depășit de situație și nu poate să gestioneze această criză.

Nu se spune nimic despre măsurile care se vor lua în momentul în care secțiile ATI vor fi pline și ce se va întâmpla cu personalul medical. Pentru că degeaba crești numărul de paturi pe ATI, dacă rămâi cu același număr de personal medical.

Pe de altă, școala se va desfășura din nou doar online. Și deși exista timpul necesar de la debutul pandemiei, copiii care au nevoie sunt tot fără tablete. Nu s-a schimbat nimic față de primăvară sau vară. Școlile se închid, în schimb alegerile se vor ține pe data de 6 decembrie.

Singurul lucru de care PNL este interesat în această perioadă este desfășurarea alegerilor pe 6 decembrie. Dacă la debutul pandemiei Klaus Iohannis spunea că nu va sacrifica sănătatea populației pentru a face alegeri, acum nimic nu mai contează. Totul se calează pe desfășurarea alegerilor parlamentare în decembrie, neținând cont de pericolul real de îmbolnăvire a populației”, a declarat Silviu Hurduzeu.

Președintele PSD Caraș-Severin a mai precizat că în perioada următoare, social-democrații cărășeni vor prezenta programul de guvernare propus de PSD, program care cuprinde măsuri pentru rezolvarea nevoilor sociale ale românilor, măsuri care vizează domeniul sănătății, dar și măsuri pentru revitalizarea economiei și pentru încurajarea investitorilor și a micilor întreprinzători, care au avut de suferit în urma pandemiei și pentru care Guvernul nu a reușit să ofere soluții acceptabile.

Puteți urmări aici întreaga conferință de presă susținută de candidații PSD pentru alegerile parlamentare din decembrie:

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Petru Suliman

    .. Dacă voi,, fruncea”.. PSD-ului din Caraș Severin a-ți fi fost candidați sau conducători în China și făcea-ți, mințeați, înșelați poporul cu vorbe, ce în realitate se cheamă hoție, erați demult pe.. STADIONUL POPORULUI, dați exemple și decorați cu 7,62..mm..Vreți 3 mandate?? Sperăm să fie de 4 ani cu executare.. Apropo.. Colegul vostru Rizea de la Iași Cum a fost numit de DODON la Chișinău..??!. AȘA SUNTEȚI ȘI VOI.. CEI DIN VÂRFUL PIRAMIDEI CĂRĂȘENE A PSD-ULUI

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei