Trei sirieni depistați ascunși printre paleţi de carton, la P.T.F Porțile de Fier I

aa

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I au depistat trei sirieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, ascunși de un cetățean sârb în camionul pe care acesta îl conducea.

Puțin după miezul nopții trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, județul Mehedinți, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean sârb, în vârstă 70 de ani, conducând ansamblul rutier, format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Serbia. Conform documentelor de însoțire a mărfii, șoferul transporta paleţi de carton, pe ruta Belgrad – București.

În urma analizei de risc specifice, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunțit  al mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit ascunși, în compartimentul marfă, trei cetățeni străini. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetățeni din Siria, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani.  Aceștia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferul sârb și de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetățenii sirieni, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, se precizează în comunicatul transmis redacției de către purtătorul de cuvânt – subcomisar de poliție Nicola Petre-Ionuț.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei