UCM Reșița – 245 de ani de existență industrială în România!

UCM Reșița - 245 de ani de la înființare

Sub egida „UCM Reșița – 245 de industrie în România“, conducerea societății UCM Reșița, asigurată de directorul general Cosmin Ursoniu și de directorul economic Nicoleta Ionete, cei care sunt și administratorii speciali ai companiei, a organizat o masă rotundă în clădirea muzeului industrial UCM Reșița, la care au fost prezentate geneza cetății de foc, situația actuală a acestei unități industriale și care speranțele pentru continuitatea uzinei în viitorii ani.

Într-un expozeu extrem de amplu dar bine articulat, administratorul judiciar al companiei UCM Reșița, Remus Borza a amintit momentele importante care au stat la baza devenirii brandului UCMR, letargia în care societatea a intrat după 1990 și legătura strategică dintre UCM Reșița și Hidroelectrica. Borza a făcut trimitere la o serie de exemple comparative cu situația pe care o traversează astăzi UCM Reșița, dar și de societăți care au reușit să se descurce fără sprijinul colosului Hidroelectrica, așa cum este Romelectro. Enciclopedicul Remus Borza a menționat că în ultimii trei ani, compania UCM Reșița a încheiat exercițiul financiar pe profit, chiar dacă acesta nu a fost unul de zeci de milioane de euro. Omul care a scos Hidroelectrica din insolvență, avocatul Remus Borza,  a fost însoțit la Reșița de Directorul General al colosului Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru, de Președintele Romelectro, Viorel Gafița și de Directorul General al aceleași companii, Cristian Secoșan.

Au luat cuvântul cu această ocazie și au onorat prin discursurile lor istoria industrială a UCM Reșița președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, parlamentarii cărășeni Ion Mocioalcă și Ioan Benga, foștii directori generali ai celei mai vechi unități industriale din România, ing. Mircea Popa, ing. Vasile Uscat, ing. Enache Barbu, ing. Dan Obădău. La masa rotundă au luat parte președintele Senatului Universității Efitimie Murgu, Doina Frunzăverde, rectorul UEM Reșița, Andrade Bichescu, directori generali ai societăților Romelectro, Electroechipament, Plastomet, Prodmec, Reșița Reductoare, directori și șefi de departamente din cadrul UCM Reșița, lideri de sindicat din UCM Reșița și din Caraș-Severin.

Întâlnirea care a marcat cei 245 de existență neîntreruptă industrială la UCM Reșița a continuat cu discuții libere între invitații prezenți la eveniment în holul muzeului și la intrarea în această clădire cu valoare de simbol pentru platforma Reșița.

Publicația Reper 24 urează astăzi, 3 iulie, oamenilor care lucrează la redresarea situației companiei UCM Reșița, La Mulți Ani și putere de muncă pe mai departe!

Sergiu TABAN

Stiri similare

1 Comentariu

  1. EL

    prea multi istorici ajung sa conduca activitati, oameni care despre anul viitor sunt capabili sa vorbeasca doar peste doi ani…

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei