UEM, verificată la sânge de corpul de control al Ministerului Educației! Vezi aici ce caută echipa trimisă de Sorin Cîmpeanu!

modelmic

 

Scandalul de corupție de la Universitatea Eftimie Murgu și problemele financiare grave cu care aceasta se confruntă a făcut ca pe masa ministrului Cîmpeanu să ajungă nenumărate sesizări cu privire la modul în care a fost administrată instituția.

Astfel, Ministerul Educației a trimis săptămâna aceasta un corp de control care să facă cercetări asupra problemelor care au dus la situația actuală a UEM. Controlul a fost anunțat chiar de fostul rector Ion Vela, după intervenția avută la București la începutul lunii.

Răspunsul ministrului a fost că va trimite o comisie care să verifice care e situația reală în UEM, urmând să se o decizie clară abia după.

Noi am cerut să facă o restructurare pe specializări în așa fel încât numărul de studenți să fie corespunzător legislației și, bineînțeles, o restructurare a cadrelor didactice cât și a personalului administrativ corespunzător legislației în vigoare să vedem dacă avem nevoie de atâta personal administrativ la numărul de studenți pe care îl avem. La ora actuală numărul de personal este raportat la vremea când aveam 5.000 de studenți”, explica atunci Ion Vela.

În momentul de față în Universitatea Eftimie Murgu din Reșița echipa de control a Ministerului face verificări pe partea de mijloace fixe și pe partea financiară, și va sta în localitate până va reuși să analizeze toate problemele semnalate, după cum explică pro-rectorul Gheorghe Popovici.

„A ajuns corpul de control anunțat deja de la Minister pentru a verifica cele sesizate. În momentul de față sunt în universitate și fac verificări pe partea de mijloace fixe și pe partea financiară. Când vor termina vom vedea care este rezultatul și dacă s-au găsit nereguli”, explică Gheorghe Popovici.

 

Și UVT vrea controale!

 

Și Universitatea de Vest din Timișoara, cea cu care se discută o fuziune prin absorbție pentru salvarea universității reșițene, vrea un audit asupra situației exacte a UEM, dar asta după finalizarea controlului de la București.

„Universitatea de Vest din Timişoara are un renume, o poziţie, un standard de calitate şi nu vom face rabat de la acest lucru printr-o astfel de fuziune. De aceea, nu suntem în situaţia de a prelua in integrum tot ceea ce înseamnă Universitatea Eftimie Murgu. Trebuie să facem prima dată acolo o restructurare, o eficientizare, după care să existe această fuziune”, a explicat Marilen Pirtea, rectorul UVT, citat de Pressalert.

Auditul pe care universitatea timişoreană îl va face la UEM va fi finalizat în cel mult trei săptămâni și va începe de îndată ce se încheie verificările corpului de control al Ministerului Educaţiei.

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei