UEMR, ameninţată cu dispariţia! Din dedesubturile unei „afaceri academice” fără precedent!      

modelmic

Premieră tristă pentru Universitatea Eftimie Murgu din Reșița! Instituția de învățământ superior din municipiul de pe Bârzava riscă să fie desființată ca entitate juridică, după ce Ministerul Educației a aprobat monitorizarea acesteia, în urma unei vizite la Reșița a Consiliului de Etică și Management Universitar. La începutul lunii trecute, CEMU adopta o hotărâre prin care propunea revocarea rectorului Andrade Bichescu și monitorizarea UEM în vederea reorganizării, dată fiind gravitatea situației financiare și interne a universității.

La momentul respectiv, rectorul Andrade Bichescu nega toate acuzațiile care i se aduceau fără a dori însă să intre în detalii. În apărarea acestuia și a Universității Eftimie Murgu vine însă prof. univ. dr. Liviu Spătaru, cel care a pus umărul la înființarea univesității reșițene în urmă cu 27 de ani. Acesta a decis să trimită chiar și o scrisoare deschisă către ministrul Educației în care dezvăluie „dedesubturile unei «afaceri academice» fără precedent în istoria învăţământului superior românesc”. Vă prezentăm în continuare întregul mesaj transmis de Liviu Spătaru ministrului Breaz:

 

„SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului prof. univ. dr. Valer-Daniel BREAZ

Ministru al Educaţiei Naţionale

Stimate Domnule Ministru 

         Mă numesc Liviu SPĂTARU, cetăţean român, domiciliat în Reşiţa şi sunt prof. univ. dr.,  acum pensionat din motive medicale. Vă scriu dintr-o dublă calitate, de membru al comunităţii academice româneşti şi de profesor-fondator al Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa, instituţie în care am și predat peste două decenii, considerând cariera universitară drept profesiunea mea de credinţă. Vă mărturisesc că am hotărât să vă scriu în urma unei prelungi dezbateri lăuntrice, mizând pe calitatea dumneavoastră de universitar şi Rector al unei prestigioase instituţii de învăţământ superior, dar şi în baza unor foarte bune referinţe ale unor colegi ardeleni şi bănăţeni. Vă asigur că, deşi făcut în nume propriu, demersul meu este unul instituţional şi nu are decât conotaţiile personale rezultate din dubla calitate pe care am invocat-o deja. Pe scurt, vă scriu despre şi pentru universitatea reşiţeană, pe care am înfiinţat-o cu multă trudă în anul 1992, din postura de atunci de Prefect al Judeţului Caraş-Severin şi pe care o văd astăzi ameninţată cu dispariţia, datorită unor interese meschine şi malversaţiuni care nu sunt deloc străine Ministerului Educaţiei Naţionale.

         Vă rog să-mi permiteţi să fac o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi să încerc să devoalez apoi dedesubturile unei “afaceri academice” fără precedent în istoria învăţământului superior românesc. În cursul verii, în urma unor reclamaţii de prost gust, minciunoase şi străine mediului universitar, la Reşiţa s-a deplasat o comisie de control a Comisiei de Etică şi Management Universitar din cadrul Ministerului, formată din 2 (două) persoane (şi nu trei, cum cere norma scrisă), care a constatat câteva “nereguli” la universitatea din Reşiţa; în baza acestor presupuse greşeli, CEMU a emis Hotărârea nr. 43/25.07.2019, în care concluziona cu propunerile de suspendare a Rectorului UEMR şi de trecere a universităţii printr-o comisie de monitorizare care să decidă, nici mai mult, nici mai puţin decât reorganizarea ei. În cele ce urmează, nu mă voi referi la calitatea membrilor comisiei (unul din membri era purtătorul de cuvânt al instituţiei şi reprezenta o uniune de asociaţii studenţeşti…), ci mă voi referi pe scurt la calitatea actului de control. Am fost, printre altele, şi Prorector al universităţii reşiţene, ba, in calitate de parlamentar, am contribuit la elaborarea multor acte normative legate de învăţământ, deci legislaţia din domeniu nu-mi este străină. Afirm fără echivoc şi pe deplin responsabil că respectivul act de control este plin de greşeli flagrante, unele de o naivitate înduioşătoare, care transformă respectivul document într-o fiţuică fară nicio valoare juridică (decât, eventual, în favoarea celor incriminaţi). Documentul pune în cârca actualului Rector, conf. univ. dr. Andrade Bichescu, o serie de fapte şi acte care s-au produs înainte de începerea mandatului său,; nu există argumente şi probe, ci numai constatări puerile şi subiective, transformate ad-hoc în judecăţi de valoare, chiar sentinţe; sunt atribuite Rectorului atribuţii, acte şi fapte ale Senatului şi reciproc; este acuzată tergiversarea înfiinţării unei societăţi comerciale de turism, pe malul Dunării, când statutul universităţii nu permite aşa ceva şi societatea ar merge în pierdere; Rectorul este incriminat că a permis angajarea cu contract de muncă pe perioadă determinată a unor persoane pe care le-a găsit angajate la începutul mandatului; Rectorul este acuzat că a dispus revocarea din funcţie a unui decan de facultate fără ca acesta să fie audiat în Senat, comisia neţinând cont de faptul că acesta nu s-a lăsat audiat, părăsind sala; şi sunt comise şi o serie de afirmaţii abuzive, neverificate şi neprobate niciunde în document. M-a frapat şi superficialitatea celor doi “revizori”, care vorbesc textual de faptul ca “Rectorul facultăţii de ştiinte…”, ori, din câte ştiu, facultăţile nu au rectori…

         Pentru a corecta toate aceste nereguli, este suficient să citiţi, dumneavoastră sau persoane avizate din minister, plângerea prealabilă pe care conf. univ. dr Andrade BICHESCU, actualul Rector, a trimis-o la CEMU. Instituţia vizată nu a ţinut cont de această plângere prealabilă, dar a lăsat tonul mai moale în privinţa Rectorului, rămânând cât se poate de fermă cu acuzele la adresa universităţii, care, spun ei, trebuie neapărat “reorganizată”. În ce fel şi de către cine, vom vedea mai departe.

         Adevărul este că şi în universitatea reşiţeană există o serie de “cozi de topor”, de indivizi care au trădat nu numai interesele universităţii, ci şi ale Reşiţei şi judeţului Caraş-Severin. Cu ceva vreme în urmă, aceşti indivizi au făcut, fără vreun acord prealabil din partea Senatului, o serie de demersuri ale căror finalitate ar fi fost trecerea UEMR (sau cel puţin a Facultăţii de Inginerie şi Management) în structura Universităţii “Politehnica” Timişoara. Demersul lor nu a reuşit, dar a fost preluat de Politehnica timişoreană, al cărei Rector, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel ŞERBAN s-a lipit de idee cu un libido peste măsură. Domnia-sa a iniţiat şi o decizie de Senat în acest sens, dar fără folos. Perspectiva preluării patrimoniului (deloc modest) al Reşiţei a înfierbântat mai multe minţi politehniste timişorene, care “seamănă vânt” în pânzele distrugerii universităţii reşiţene ca entitate de sine stătătoare. Este posibil (şi multe voci din mediul universitar timişorean spun că este sigur…) ca Rectorul Şerban să fi fost sprijinit în demersurile mai mult sau mai puţin meschine ale domniei-sale de prezenţa prof. univ. dr. ing. Petru ANDEA în Minister, în funcţia de Secretar de Stat pentru Relaţiile cu Parlamentul şi Partenerii Sociali – domnul Andea fiind un vajnic reprezentant al Politehnicii timişorene… Sunt prea multe coincidenţe, care mă îndreptăţesc să cred că aici stă cheia intempestivei şi nonprofesionistei intervenţii a CEMU în conflict! Iar bănuielile mele sunt confirmate şi de faptul că o serie de formaţii “oengiste”, din sfere “mungiu-pippidiene”, încep să facă presiuni în sensul desfiinţării universităţii reşiţene, făcând acuzaţii puerile, din sfera pretinsei “fabrici de diplome” ş.a.m.d.

         Stimate Domnule Ministru, sunt convins că aveţi cunoştinţele şi abilitatea de a întrezări iţele întregii “inginerii academice” şi că aveţi şi puterea şi înţelepciunea de a o curma! Deşi sunt pensionar, ca fondator al UEMR şi în baza unei puternice relaţii sufleteşti cu universitatea, sunt prezent în comunitatea academică şi vă pot garanta că actuala conducere, formată dintr-un colectiv tânăr şi prob şi condus de conf. univ. dr. Andrade BICHESCU cu voinţă de bine şi evidentă competenţă a repus universitatea pe un făgaş bun. Dovada stă în faptul că anul acesta, numărul celor înscrişi la universitate în sesiunea din iulie este cu 35% mai mdedeare decât anul trecut, find ocupate toate locurile bugetate, precum şi o parte a celor cu taxă. E un semn evident al întoarcerii spre performanţă, scos în evidenţă şi de recrudescenţa atacurilor de ultim ceas, chiar în preajma noii sesiuni de admitere, care stă să înceapă. Am făcut această universitate cu multă trudă şi nu cred că se cuvine s-o desfacem acum, numai pentru că un grup de politehnişti timişoreni înfierbântaţi vor …ieşire la Dunăre şi pe Semenic! Nădăjduiesc că, universitar fiind, simţiţi atât deznadejdea, cât şi speranţa universitarului fondator din faţa tastaturii!

         Vă mulţumesc, vă doresc succes şi vă asigur de toată stima şi respectul meu!”

 

Citește și „Viața bate filmul”! Consiliul de Etică și Management Universitar propune revocarea rectorului Bichescu!

 

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Atila KUN

    Universitatea Eftimie Murgu trebuie sa existe pentru Resita. Sunt profesori de calitate acolo. Eu am absolvit in alte doua parti, dar Resita merita aceasta Universitate. Nu am putut absovi acolo pt ca programul meu de munca nu se sincroniza cu programul de studii.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei