Un bebeluș de numai 3 luni a murit într-un accident petrecut pe o șosea din Caraș-Severin și produs de mama acestuia!

accident

Un grav accident de circulație s-a petrecut aseară pe Drumul Național 68, pe raza localității Băuțar!

O femeie în vârstă de 21 de ani, care se afla într-un autoturism, însoțită de fiul ei de numai trei luni de zile și de un alt pasager, se deplasa din direcția Hațeg spre Oțelu Roșu. La un moment dat, pe raza localității Băuțar, tânăra șoferiță a scăpat de sub control automobilul, care a ieșit în decor unde s-a lovit de un gard și a ricoșat pe partea stângă, unde s-a lovit frontal de un stâlp.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție și o ambulanță SMURD care au transportat pasagerii răniți la spital. Deși, într-o primă fază, medicii se arătau îngrijorați de starea victimei care s-a aflat la volan, aceasta a fost stabilizată.

Din păcate, azi-noapte, în jurul orei 1:00, băiețelul de numai trei luni de zile, s-a stins din viață laSpitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, cu toate eforturile depuse de medici. Conform precizărilor IPJ Caraș-Severin, bebelușul nu era transportabil, fiind luată în calcul această posibilitate pentru salvarea vieții micuțului. Femeii i s-au recoltat probe biologice, în urma cărora a rezultat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice sau alte substanțe înainte de a urca la volan. Băiețelul se afla într-un scaun auto special conceput pentru vârsta lui și pentru deplasările cu autoturismul.

Chiar dacă polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz pentru tânăra care a produs accidentul, nu credem că o pedeapsă mai mare decât pierderea copilului, în urma acestui nefericit eveniment, poate sancționa mai mult această clipă de neatenție.

Reper 24 recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte toate regulile necesare deplasării în condiţii de siguranţă, pentru evitarea oricăror evenimente rutiere. Viața are prioritate!

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei