Un nou posibil focar de infectare cu coronavirus în Caraș-Severin

as

Duminică a avut loc un accident grav al unui pasionat de motociclism, în pădurile din zona localității Feneș din Caraș-Severin. Protagonist, un bărbat din localitatea Armeniș. În urma accidentului acesta a fost grav rănit, transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal din Caransebeș și ulterior, din cauza rănilor foarte grave, cu elicopterul la Timișoara unde a și fost operat la secția de neurochirurgie.

Abia la Timișoara a fost testat la coronavirus, iar rezultatul, pozitiv,  a apărut miercuri seara din cauza unei încurcături la codul numeric personal. De aici începe o anchetă epidemiologică, declanșată ieri de către DSP Caraș-Severin și derulată de medicul Adrian Struț din Caransebeș.

Din primele informații, motociclistul în cauza era angajat al primăriei din Armeniș și a intrat în contact cu alți colegi din primărie, care la rândul lor, cu alți cetățeni ai localității și cu familiile lor. Ba mai mult, se pare că înainte de accident, ar fi participat la o petrecere cu mai multe persoane, ancheta epidemiologică urmând să constate câte și care va fi soarta acestora: izolare sau carantinare.

Din surse neoficiale dar demne de încredere, primarul din Armeniș s-ar fi deplasat ieri la București la o întrevedere cu ministrul de interne Marcel Vela. Tot neoficial s-ar discuta despre intrarea comunei Armeniș în carantină. Acest caz survine în momentul în care în spitalele din Caraș-Severin mai sunt internate 12 persoane, 8 la Reșița și 4 la Caransebeș, pacienți covid tratați, toți cu un prim set de teste negative, care ar urma să fie externați în aceste zile. Incidentul se suprapune și peste renunțarea intempestivă la postul de director DSP a doctorului Romeo Dumitrescu și expedierea la Giurgiu a deținătorului de drept a acestui post  Dănilă Miloș, fără ca ministerul să numească o persoană la conducerea acestei instituții vitale pentru sănătatea locuitorilor în această stare de alertă.

Urmărim cu interes subiectul și vom reveni cu noutăți.

 

Dan AGACHE

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Adrian

    Va fi bagat in carantina posibilul focar de infectie Armenis ???
    Sau doar Magura, Tandareni … etc sunt bagate in carantina cand sunt suspectate a fi focare de infectie ???

    Raspunde
  2. zero

    “transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal din Caransebeș și ulterior, din cauza rănilor foarte grave, cu elicopterul la Timișoara unde a și fost operat la secția de neurochirurgie”

    Prin timpul scurt de incubaţie, este imposibil ca infectarea accidentatului să provină doar de la tranzitul prin Spitalul din Caransebeş (intre ambulanţă şi elicopter) şi este evident că infectarea, mai veche, provine de la Armeniş unde este deja un mediu infect (focar de infecţie).
    Se pare că ginerele “miliţianului” Vela, dacă nu cumva s-a “măritat” trecând pe numele nevestei (fiica lui Vela), era deja cosangvin.
    Ceea ce explică multe …
    Alles bules Vela :)

    Raspunde
  3. CG

    Mno… ia să vedem acum dacă ministrul e contaminat. Motociclistul, colegii din primărie, primarul iar de la ăsta… la Vela! Acuma vedem cât este de real virusul ăsta!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei