Un pas mic în lateral pentru un pas mare în față. Titu Bojin candidează la șefia CJ Timiș!

a

Fost lider al organizației PSD Timiș, fost președinte al Consiliului Județean Timiș, director al Administrației Apelor Române Banat timp de două decenii, actualmente consilier județean UNPR după ce a părăsit partidul în perioada Liviu Dragnea, Titu Bojin este primul candidat oficial pentru șefia Consiliului Județean Timiș. Nu știe din partea cărei formațiuni politice va candida, cu toate că „ofertele sunt numeroase“ după cum susține chiar domnia sa. Din postura de candidat a considerat că este normal să facă un pas în lateral de la conducerea ABA Banat și a și explicat acest lucru:

„Dragii mei, după cum probabil ați citit în presa ultimelor zile ați aflat ca începând de săptămâna aceasta am fost de acord sa fac un pas în lateral în ceea privește conducerea Administrației Bazinale de Apă Banat, instituție pe care am condus-o aproape 20 ani.

În toți acești ani am făcut tot posibilul de a avea parte de ape curate în Banat, să protejam viețile oamenilor gospodăriile acestora de furia viiturilor atunci când a fost cazul, să trăim cât mai sigur și sănătos împreună cu natura. Am finalizat, împreună cu echipa mea, proiecte de referință pentru vestul țării. În ce măsură am reușit, vă las pe voi să apreciați prin prisma investițiilor ce s-au făcut în acești ani, în reabilitarea malurilor și digurilor pentru prevenirea inundațiilor în Banat, în modernizarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Roman, nefuncțional de aproximativ 60 de ani, și a altor investiții strategice.

Dar să nu uităm nici de cea mai frumoasă clădire din oraș, poate că sunt subiectiv, cea a Palatului Apelor. Anul viitor, când Timișoara va fi Capitală Europeană, orașul se poate mândri cu o clădire de o frumusețe deosebită.

Fără să fiu lipsit de modestie, m-am implicat activ ca să înființăm în Timișoara și Regia Navigabilă a Canalului Bega pentru ca timișorenii să se bucure de plimbarea cu vaporașul pe Bega și să existe un cadru legal în ceea ce privește exploatarea acestui râu. De asemenea, am reabilitat sediile formațiilor de lucru din Topolovățu Mare, Tăria, Surduc, Coșteiu, Băile Herculane, Deta, Caransebeș, Reșița etc. Un alt obiectiv cu care mă mândresc este faptul că am reușit să facem o pistă pentru biciclete pe digul malului Bega până la frontiera cu Serbia, pista de care se bucură foarte mulți iubitori de ciclism și natură. Nu m-a interesat niciodată apartenența politică a cuiva, ci doar interesul public și al cetățenilor.

Tot ce am făcut, am făcut cu bună credință și cu dorința ca ABA Banat să fie o instituție respectată și apreciată în rândul comunității noastre.

Nu vă ascund faptul că îmi doresc să pot ajuta mai mult timișenii și bănățenii mei dragi, iar pentru acest lucru voi candida la președinția Consiliului Județean Timiș. În contextul acesta nu puteam să conduc o instituție importantă și să fiu în același timp în campanie electorală și în opoziție cu actuala guvernare.

Voi rămâne fidel oamenilor și instituției care mi-a oferit atâtea satisfacții profesionale și personale, voi fi la fel de implicat pentru ca Timișul și Banatul în general să aibă ape liniștite și curate.

Am fost, sunt și voi rămâne alături de oameni, iar dacă pot să ajut, o fac cu bucurie. Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate tuturor, să încercăm să fim mai buni și înțelepți, această virtute a înțelepciunii, spun unii, venind odată cu vârsta.

Al vostru prieten, Titu Bojin“!

Născut la 18 mai 1953 în Susani, județul Timiș, Titu Bojin a fost lider de sindicat la IEELIF Timișoara, primar al comunei Remetea Mare timp de 3 mandate în perioada 1986 – 1992, respectiv 1996 – 2000, iar în cadrul Apelor Române ființează din anul 2001. A deținut și funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

Sursă foto: tion.ro

 

Dan AGACHE

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “Tot ce am făcut, am făcut cu bună credință … Al vostru prieten, Titu Bojin“!

    Bla … bla … bla …
    Asta să o spună alţii :) Poate că naivii mai şi cred.
    Excavatorist pe la Făget, a “cumpărat” Lugomet-ul prin manevre “politice” de clan, i-a înlăturat de la conducere pe specialiştii adevăraţi şi apoi l-a făcut (cu “bună credinţă”) una cu pământul.
    La propriu, pe teren “ras” de faţa pământului.
    Printre alţii, pentru “iertarea păcatelor”, a dăruit din ciordeli cu veşnică pomenire şi un clopot gravat cu numele lui, aflat în curtea mânăstirii “Izvorul lui Miron”.
    Nu covrigi cu susan(i).

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei