Universitatea noastră

modelmic

Luni, 27 iunie sunt alegeri pentru funcția de rector la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. Universitatea noastră. Este, în acest context, momentul să vorbim realist, în termeni echilibrați despre această instituție importantă din viața publică a Reșiței și a Caraș-Severinului. 

Ca mai toate instituțiile de învățământ superior, și universitatea reșițeană a traversat o perioadă agitată din toate punctele de vedere. Din nefericire mass-media a prezentat doar partea „spectaculoasă” a evenimentelor derulate în lumea academică reșițeană, a expus ceea ce nu reprezintă în esență problemele pe care le are universitatea.

Apărută după revoluție, prin emanciparea de sub Politehnica timișoreană a fostului Institut de Subingineri, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, fidelă misiunii sale de universitate în regiunie și pentru regiune, s-a dezvoltat firesc prin abordarea unor specializări din domeniul științelor economice, al științelor administrative, al științelor umaniste și al dreptului.

Reșița intelectuală avea expertiza necesară. Sistemul educațional românesc controlat de marile universități din țară a permis atunci, la începutul anilor ’90 asemenea dezvoltări: ale universităților mici și mijlocii, de interes regional. Nimeni atunci nu a luat în calcul scăderea drastică demografică cu care urma să se confrunte România. Dacă e să vorbim în termeni direcți baza de selecție pentru universități la începutul anilor ’90 o reprezentau „decrețeii”, consecință a politicii demografice duse de regimul trecut. Încer încet lucrurile încep să se schimbe, baza de selecție e tot mai mică din cauza natalității scăzute, bacalaureatul devine un examen greu pentru actualii elevi din licee  (și din cauza unei programe școlare prost și exagerat dimensionate), iar Caraș-Severinul este un județ cu doar 320 000 de locuitori. 

Aceste circumstanțe lovesc în universitatea reșițeană. Mai mult însă lovesc în UEM oameni care au fost și care mai sunt în această instituție, din cauza unor ambiții mărunte și personale.De fapt câțiva arginți în plus pentru niște pensionari și în schimb sacrificarea unor tineri profesori. Universitatea reprezintă o elită a Reșiței și a Caraș-Severinului care grupează oameni de valoare cu nimic mai prejos față de reprezentanții altor universități, chiar și cu tradiție din alte orașe ale României de astăzi. Din nefericire, în universitate și în jurul ei a fost creată o atmosferă înveninată, determinată de interesele proprii ale unor personaje care nu au și nu au avut niciodată nimic comun cu academismul ce trebuie să definească o instituție de învățământ superior. Așa bunăoară, am asistat luni de zile la atacuri nefondate împotriva universității ale unui personaj cu apariții publice meschine și jenante pentru un intelectual și dificultăți vizibile în a pronunța corect cuvinte cum ar fi numele ilustrului renascentist Da Vinci sau numele vestitului oraș Bologna, oraș de referință pentru lumea academică. Un altul, tot profesor, angrenat și el în această agitație inutilă și neacademică, este cunoscut în principal prin faptul că înainte de 1989 era celebru pentru informările pe care le dădea la Securitate, mai mult chiar plasând și plicuri momeală pentru un posibil flagrant pe sub ușile unor colegi de-ai lui (pentru că tot ne referim la mediul academic, interesant cum instituția delațiunii transcede regimurile politice: pentru că este vorba despre aceiași delatori).

Aceste personaje nu au dimensiunea morală necesară pentru a vorbi despre universitate. O dată pentru totdeauna aceste meschinării trebuie curmate pe de-o parte prin luări de poziție publică și asta facem acum. Pe de altă parte, de fapt în primul rând, prin votul pe care luni oamenii universității, așa cum am spus deja parte a elitei universitare naționale, îl vor da pentru noul rector. 

Acest vot reprezintă momentul în care universitatea are șansa de a se elibera de influențele meschine și de neadevărurile care s-au spus despre oamenii ei în ultima perioadă. Votul  va trebui să fie unul împotriva delațiunii, a inculturii, a nepotismului și a beizadelelor.

Ieșirea din situația tensionată în care se află astăzi universitarii din Reșița se poate face prin alegerea unui exponent al unei noi generații de lideri formați în ultimii ani la școala reșițeană de învățământ superior; un rector tânăr care să colaboreze cu colegii lui, care să aibă capacitatea de a dezvolta proiecte, de a folosi fonduri europene, într-un cuvânt de a construi pentru Reșița și pentru universitatea ei.

Sergiu TABAN

Stiri similare

10 Comentarii

  1. Papuc

    De ce nu ai dat deja stirea ca pesedistii tai au boicotat din nou validarea primarului si consilierilor la Resita,iar cand liberalii nu au fost la Consiliul Judetean ai dat primul stirea ,impartialule

    Raspunde
    1. Alexandru

      Chiar crezi ce spui?
      Domnul Gillich a ocupat una din cele mai înalte funcții in universitate in ultimii multi ani. A fost prorector timp de 8 ani iar rezultatele sunt cele bine-cunoscute.
      Daca vrea o noua imagine, o noua sansa, un nou inceput etc. comunitatea academica ar trebui sa-si aleagă un rector mai tânăr si mai ambițios!
      Succes domnului Andrade BICHESCU, o persoana foarte ambitioasa, principiala, cu viziune pe termen lung!

      Raspunde
  2. Spataru Liviu

    Sper cu toată fiinţa mea ca Universitatea noastră să-şi rezolve problemele şi să-şi regăsească firescul şi cadenţa! Acest articol îmi dă speranţe, de mult timp nu am mai citit un articol pertinent despre viaţa universitară reşiţeană! Alegerile pentru funcţia de rector au loc la doar câteva zile înainte de împlinirea a 24 de ani de când universitatea a obţinut acest statut, în adevăratul sens al cuvântului! E nevoie de un rector normal, nu de un “savant” sau vreun amator de proiecte megalomane şi, înainte de toate, un om care să-şi dorească să fie rector! Un om de echilibru şi cu dinamică! Îi felicit pe candidaţi pentru că au arătat că le pasă de universitate şi de viaţa academică şi sper să câştige cel mai bun!

    Raspunde
  3. Liviu

    Taban face schimb de bezele cu Spataru ai invers.Iar UEMR își merită soarta pentru ca a fost o mașină de făcut bani și de promovat o droaie de prosti. Cunosc oameni care nu au mers la cursuri luni întregi și au terminat facultatea.

    Raspunde
  4. Andrei

    Felicitări, Reper 24!
    Felicitări, domnule Sergiu Taban!
    Un articol excelent, cu un titlu pe masura!
    Universitatea este si trebuie sa rămână a noastra!
    Nu este cu nimic mai prejos decat alte universități din tara!
    La TOATE celelalte universități din tara au fost identificate cazuri de corupție, uneori, mult mai grave, dar nu s-a facut atata “spectacol”…
    Evident, aceste cazuri trebuie amendate, dar la RESITA s-a platit cu vârf si îndesat!
    Este nevoie de un nou inceput in mediul academic reșițean!!!
    Este nevoie de un rector corect!!!
    Este nevoie de Andrade BICHESCU!!!
    Succes, domnule profesor!!!

    Raspunde
  5. MARIA

    Il cunosc pe Andrade de foarte mult timp. A fost elevul meu. Un elev foarte bun si perseverent!
    El chiar poate face foarte multe pentru universitate! Are aceste calități!
    Succes, Andrade!

    Raspunde
  6. Ionut

    Gillich este bun, dar nu suficient!
    Daca ar fi mai bun si el l-ar vota tot pe Bichescu.
    Este simplu: Bichescu se gândește la viitor, Ghilich la pensionare…

    Raspunde
  7. EL

    Sunt unii oameni, nu-i numesc profesori, care imbraca haina lor si care desfasoara si activitati comerciale total paralele cu activitatea din invatamant. In acest scop au acasa o pravalie in care-si pastreaza marfurile, le expun si le vand direct consumatorilor. Adica au rafturi pe care sunt expuse: examenul “X”, proiecte de an, proiecte de licenta, de master …fiecare cu pretul atasat. Ca o exemplificare, proiectele sunt tiparite si asezate intre coperti sclipitoare, iar consumatorul nu trebuie sa mai faca ceva. Doar sa plateasca. Despre asta trebuia sa vorbiti…profesorilor cu haina de bisnitar. Am o fata care a patit-o cu acesti bisnitari: ei se doreau cumparati…ea nu dorea sa cumpere oameni.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei