UPDATE: Arest la domiciliu pentru asistentul șpăgar de la morga Spitalului de Urgență din Reșița și control judiciar pentru angajata de la Octavian!

modelmic

Două persoane au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore în urma unor ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, în cadrul unui dosar privind acordarea unor mite la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Este vorba de un asistent medical în cadrul Secției de Anatomie Patologică, care a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (136 de acte materiale), și de o angajată a unei societăți comerciale care are ca principal obiect de activitate servicii funerare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de dare și luare de mită în formă continuată.

S-a reținut faptul că, în cursul anului 2018, inculpatul în calitatea sa de asistent medical al Secției de Anatomie Patologică, a primit de la reprezentanții societății comerciale, prin intermediul inculpatei, periodic, sume de bani cuprinse între 300 lei și 2700 lei, în legătură cu atribuțiile de serviciu, respectiv activități de restaurare a cadavrelor la care era obligat conform legii. Suma totală primită de inculpat în scopul arătat mai sus este de 40.800 lei”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Cei doi inculpați au fost reținuți ieri pentru 24 ore iar în cursul zilei de astăzi procurorul de caz va decide asupra propunerii de arestare preventivă.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

……………

UPDATE: Conform primelor informații, cele două persoane reținute sunt: Cristian Iordan Hopartu, asistent medical la Secția de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița și Mariana Sidor, angajată la societatea Octavian. Cele două persoane au fost reținute după o serie de percheziții efectuate atât la sediul firmei, cât și la morga spitalului.

UPDATE: Parchetul Tribunalului Caraş-Severin a dispus, față de inculpatul Cristian Iordan Hopartu, măsura arestului la domiciliu, iar faţă de inculpatul  Mariana Sidor Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus măsura controlului judiciar.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin. Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

7 Comentarii

  1. zero

    Acum înţeleg de ce se lăuda tăiţelu’ că vrea un birou … la morgă.
    Era în concurenţă cu “Octavian” … pentru cimitir (unde a şi mărit taxele).
    Concurenţă la tăiţei, nu la sarmale :)

    Raspunde
  2. Satul

    “Corb la corb nu își scot ochii” o mână o spală pe cealaltă” c- am așa funcționează în spitale, procuratură și așa mai departe, fiecare va culege ce a semănat

    Raspunde
  3. Sebastian

    Păi Lugojul a fost cotropit de asocierea octavian si un popa… cimitir morga masini de cărat mâncarea si morții sub orice standarde…șoferii sai niște impertinenti notorii… o firmă făcută pe spagi grase mâncare si servire de proasta calitate oameni angajați la negru… monopol total cu ajutorul oficialităților locale si judetene… a cumpărat casele vecinilor de pe fagetului după ce ani la rândul sesizările acestora au fost călcate în picioare de spagile grase ale cioclului

    Raspunde
  4. Cris

    Dar de doctorul bortun care dacă nu îi dai 500 de euro te lasă să mori pe masă nu ați auzit domnilor de la Dga. Sau e prea greu că e mare mahar. De ani de zile devalizează spitalul pentru clinicile lui private. Și apropo salariul Domnului este de peste 40 000 lei lunar.poate o fi și o lună mai slabă cu 30 000 lei. Saracul

    Raspunde
  5. zero

    P.S.
    “Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

    Practic, arestul la domiciliu a fost dispus tocmai pentru că este garantat dreptul oricărei persoane la… libertate, iar controlul judiciar a fost dispus tocmai pentru că este garantat dreptul oricărei persoane la… siguranţă.
    Nu? :)
    Art.9 – (1)În cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate și siguranță.
    (2) Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional …

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei