Update: Două persoane transportate la spitalul din Oravița, în urma incendiului produs în această dimineață!

modelmic

Un imobil a luat foc la Oravița în această dimineață, cel mai probabil din cauza unei probleme la coșul de fum și a vântului care bate în această zonă cu aproximativ 100km/h, conform ANM, care a transmis încă de ieri un avertisment de intensificare a vântului – cod portocaliu.

Din nefericire, accesul pompierilor orăvițeni nu a fost unul facil, strada îngustă, Valea Aurului, nepermițând intrarea mașinii pentru stingerea incendiului. Oamenii care luptă cu flăcările au fost nevoiți să găsească o altă soluție, care a însemnat intrarea cu autovehiculul de intervenție pe o stradă din imediata apropiere. În acest timp, datorită intensității vântului, focul s-a extins foarte repede, existând pericolul propagării incendiului și la imobilele învecinate.

Pompierii secției din Oravița au reușit în timp util să localizeze și să stingă incendiul, limitând astfel proporțiile dezastrului.

Update 13:01: Două persoane au fost transportate la Spitalul din Oravița în urma incendiului produs la un imobil de pe strada Valea Aurului, acestea suferind atacuri de panică, din datele oferite de ISU Semenic. Trei echipaje, de la Secția de pompieri Oravița, acționează pentru stingerea acoperișului și podul unei case, pe o suprafață de 50 de metri pătrați.

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei