Valentin Armașu: „Inaugurarea deponeului de la Lupac, praf în ochii alegătorilor”! Cât vor plăti de fapt cetățenii pentru colectarea gunoiului?

modelmic

Inaugurarea deponeului de la Lupac, chiar în prag de alegeri, nu reprezintă altceva decât praf în ochii alegătorilor, acuză președintele PER Caraș-Severin, Valentin Armașu, care a ținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a ridicat o serie de întrebări cu privire la centrul integrat de management al deșeurilor din Caraș-Severin. Armașu a atras atenția în special asupra unui anunțate creșteri a tarifelor ce vor fi practicate la Lupac, cerând public lămuriri de la Consiliul Județean cu privire la respectivele majorări și la motivele pe baza cărora a fost luată decizia de majorare.

Se pare că înainte de alegeri Consiliul Județean se grăbește foarte tare să ne anunțe deschiderea deponeului, care de patru ani a stat închis și care a generat niște costuri imense pentru cetățeni. S-au primit pe mail, de la ADI am înțeles, tarifele de operare a haldinei de la Lupac. Din câte văd, costurile care vor reveni cetățenilor cresc: de la 4 lei la 18 lei, de la 25 la 94, de la 62 la 159 și așa mai departe.

După cum știți, de operare se va ocupa firma Girexim, și vă spun un mic istoric – la licitație s-au înscris trei firme: Girexim, Senesi și Salubris. Din cele trei oferte a fost dată câștigătoare oferta de pe locul trei, firma Girexim, celelalte două fiind descalificate.

Astăzi PER a depus la Consiliul Județean o adresă prin care îi rugăm să ne spună trei lucruri: hotărârea de CJ prin care a fost aprobat contractul de delegare a gestiunii CMID Lupac, hotărârea de CJ prin care a fost aprobat actul adițional la contractul de delegare care stabilește modificarea tarifelor, fundamentarea modificării acestor tarife. Vrem să știm unde este fundamentarea acestor măriri exorbitante pentru cetățeni. De unde reies aceste costuri? Pentru că dânșii încă nu au operat haldina.

Iar la aceste tarife se mai adaugă și prețul firmelor care au câștigat licitația, adică costurile firmele care strâng gunoiul. Și atunci mă întreb nu ar fi corect față de cetățeni să ni se spună așa: deschidem acum haldina de gunoi, va fi din nou un praf în ochi înaintea alegerilor așa cum s-au tăiat panglicile și la Aquacaraș la stațiile de epurare și vă asigur că niciuna nu funcționează. Același lucru îl facem înainte de alegeri cum s-a făcut în ultimii 30 de ani, tăiem panglici, cetățeanul vede doar ce frumos este, ce bine va fi. Nu ar fi corect să explicăm din start care vor fi tarifele când se va da drumul la haldină?

Rugămintea mea la domnul președinte Hurduzeu este să ne explice clar cât vor plăti cărășenii , pentru că după calculele de astăzi mai ieftin este să ducem gunoiul la Oradea”, a afirmat președintele PER Caraș-Severin.

6f90c57e-fec9-4260-aeae-9afac926d69f 17be0f1c-db5c-40d9-a90c-7c3d8c8ac9f6

Valentin Armașu nu s-a oprit aici, amintind că proiectul de la Lupac a pornit prost și la fel de prost a continuat:

Nu spun că este ceva ilegal, dar vrem transparență. Când a picat drumul Berzovia, care l-au făcut cu surle și trâmbițe, au venit după aceea că este tonajul prea mare al camioanelor. Păi tu ca proiectant , când faci un proiect pe care iei un miliar trebuie să fii atent ce nivel are drumul, unu, doi, trei. Circulă camioane grele? Atunci pleci de la fundație, nu arunci un strat de asfalt doar așa de praf în ochi, care este reparat în primul an, când este în garanție. Bine, dar după primul an, cum îl reparam? Din banii bugetului și noi nu avansăm în km de drum, tot reparăm ce este stricat.

Acel acoperiș de la Lupac trebuia să fie din metal. De ce a fost schimbată soluția în lemn? Iar problema cu bazinul de levigat a fost din cauza studiului de fezabilitate. Trebuia făcut un studiu de fezabilitate și văzut ce fel de pământ este acolo.

S-a îndreptat vreodată cineva din județul nostru împotriva unui proiectant sau a unui constructor când a greșit? Ați văzut așa ceva vreodată? A fost tras cineva la răspundere de ce nu a fost bine făcut studiul de fezabilitate?”, a atras atenția Valentin Armașu.

Contactat de Reper 24 pentru un punct de vedere cu privire la problemele ridicate de liderul PER Caraș-Severin, președintele forului județean, Silviu Hurduzeu, aflat într-o deplasare în județ, a precizat că va analiza declarațiile acestuia și va reveni cu lămuriri.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Adi Nica

    0 barat….Cam atat. Dupa zeciuielile de rigoare nu poti poza in om politic. Indiferent daca ai dat sau luat. Si dupa arestul regulamentar iti incepi campania numai dupa ce iti ceri scuze. Alegatorilor. Sergiule,e democratic sa iei banii din platile politicienilor, asa iti traieste ziarul,dar tu poti trai ,dupa ce iti privesti cititorii ? Nu de alta,dar incepe sa imi para rău ca si eu am scris la Reper, in final esti ceea ce scrii. Pacat ! Asta e mai rea ca o betie,din aia eu ma trezesc,din betia puterii,niciodata ! Nu-ti vinde principiile pentru arginti,nu merita efortul. Nici posibilitatea de a-ti pierde credibilitatea,asta e cea mai rea.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei