Veni, vidi, vici! CSM Reșița, mai aproape de visul promovării!

CSM Saulescu

Vineri, 5 aprilie 2019, echipa noastră a întâlnit, în cadrul Etapei a XXI-a, Seria a IV-a a Ligii a 3-a, echipa A.F.C. Unirea 1924 din Alba Iulia.

Meciul a fost unul deschis, plăcut, din partea ambelor echipe, dar cu un plus de experienţă pentru reşiţeni care au ştiut să-şi facă jocul mai uşor prin respectarea tacticii stabilite de către Leo Doană.

Scorul a fost deschis, în minutul 18 de către Vădrariu, care a transformat cu siguranţă lovitura de la 11 m, primită după un fault comis de portarul gazdelor asupra lui Săulescu, care a primit mingea în interiorul careului de 16 m, după executarea rapidă de către Vădrariu a unei lovituri de la margine, obţinute în urma unei faze de atac pe partea stângă.

Minutul 25 a adus golul doi al oaspeţilor, după ce acelaşi Vădrariu a marcat de la punctul cu var, după penalty-ul obţinut de acelaşi Săulescu, care a fost faultat de portarul gazdelor, după o incursiune tipică pe partea dreaptă, stabilind scorul la pauză.

Repriza a doua a adus în minutul 55 golul trei al echipei noastre când, după ce a recuperat o minge la mijlocul terenului advers, Toma a pătruns pe partea stângă, l-a driblat pe portarul Williams şi a şutat în colţul lung al porţii, stabilind scorul final şi, după cum a afirmat antrenorul gazdelor, reşiţenii „au venit, au jucat şi au câştigat!”

Urmează două meciuri pe teren propriu, miercuri, 10 aprilie, cu Metalurgistul Cugir, respectiv cel de sâmbătă, 13 aprilie, cu Cetate Deva, ale căror rezultate pozitive, coroborate cu cele ale celorlalte contracandidate la ocuparea primului loc, pot aduce bucurii fanilor rossoneri.

„După cum am declarat, obiectivul nostru nu este promovarea dar, dacă ni se iveşte ocazia, nu ne dăm la o parte. Tot timpul am spus că jucăm fiecare meci la victorie. Sperăm să câştigăm toate meciurile. Din păcate nu depindem doar de noi, depindem şi de rezultatele adversarilor. Au avut 14 puncte, în momentul în care am preluat echipa, ne-am apropiat la 4 puncte şi sperăm să mergem pe aceeaşi linie, cu victorii în continuare. După cum aţi văzut, adversarul nostru nu a avut nicio ocazie, am dominat jocul şi nu am avut niciun fel de emoţii la acest joc. Felicit şi adversarul pentru dăruire, pentru atitudine, pentru fair-play dar, după părerea mea, am fost la toate capitolele peste adversarul nostru de astăzi. Sperăm să câştigăm meciul de acasă cu cei de la Cugir, abordând fiecare meci la victorie”, a declarat antrenorul Leo Doană.

Saulescu Vadrariu

„Ne-am propus foarte mult să jucăm bine astăzi, nu eram aşa de cramponaţi de rezultat. Însă, se pare că, pentru a doua oară, suntem echipa care resuscitează Reşiţa:în tur, după o perioadă proastă, a făcut instrucţie cu noi (n.r. victorie cu 4-1), acum se pare că din nou. Suntem victimele lor preferate! Am avut şi unele momente bune în joc, nu poţi să zici că am fost chiar catastrofe dar, nu ştiu, cred că nu suntem în stare să gestionăm jocurile foarte importante, cu echipele din fruntea clasamentului. Ne limităm doar la a juca pe unele porţiuni binişor şi cam astea sunt realizările noastre. Din păcate, am date şanse câtorva jucători, care au dezamăgit. S-ar putea să nu mai aibă nicio şansă să joace, fără a-i nominaliza. Jucătorii ştiu, în funcţie de aportul pe care l-au adus astăzi şi de sarcinile pe care le-au avut, cine şi ce a greşit. Nu ştim ce ne oferă viitorul, sperăm să ne revenim. Avem trei zile să ne reîncărcăm bateriile, să putem merge la Avrig (n.r. în etapa cu nr. 22), pentru noi fiind foarte importante punctele. Astăzi echipa din Reşiţa a artătat ca o echipă declarată pentru promovare, prestează un joc foarte bun şi au jucători de calitate. Se pare că au avut o lecţie bine învăţată, au venit, au jucat şi au câştigat: veni, vidi, vici.”, a declarat Adrian Bicheşi, antrenorul echipei gazdă.

CSM Şcolar Reşiţa: Zimmermann – Szijj, Bactăr, Vlădia, Banac – Săulescu (min. 79, Babei), Breşneni, Toma, Musteţa (min. 57,Mierlici) – Vădrariu (min. 68, Velcotă), Staicu (min. 75, Ene); pe foaia de joc au fost înscrişi şi Toader, Vadasis, respectiv Roşca.

În celelalte partide de interes pentru „recuperatoarea” de puncte CSM Reșița, rezultatele au fost Gloria Lunca Teuz Cermei – Șoimii Lipova 5 – 1, Metalurgistul Cugir – CNS Cetate Deva 2 – 3, Industria Galda – ACS Dumbrăvița 1-2. În urma acestor rezultate, pe prima poziție a clasamentului Seriei a IV-a, Liga 3 de fotbal, a urcat Gloria Lunca Teuz Cermei cu 43 de puncte, urmată de Șoimii Lipova cu 42 de puncte, CSM Reșița, Metalurgistul Cugir și ACS Dumbrăvița, fiecare cu câte 41 de puncte, diferențiate de golaveraj.

CSM Reșița va întâlni pe teren propriu Metalurgistul Cugir, miercuri, 10 aprilie, de la ora 17:00.

Guardia Ultra la Alba Iulia

Miruna MIHANCEA

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei