Viceprimarul Dacica revine în sportul de performanță! Luptă pentru handbalul reșițean

dacica handbal

După cele trei povești de ligă națională, încheiate fără happy-end, UCM Reșița, HC Caras-Severin – proiectul eșuat al Consiliului Județean Caraș-Severin și HC Adrian Petrea – un proiect privat care nu a beneficiat de sprijinul promis al autorităților locale, este rândul Primăriei Reșița să încerce ieșirea pe mare, cu o corabie de mici dimensiuni, dar cu dorințe mari.

Viceprimarul municipiului Reșița, Adrian Dacica, a afirmat faptul că noua echipă de handbal va juca în Liga a II-a și va fi susținută din bugetul public, fiind integrată în cadrul secției de handbal a clubului CSM Reșița, condus de președintele Viorel Lolea. Dacica a declarat că a purtat discuții cu președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, care și-a dat acceptul pentru ca noua echipa a Reșiței să evolueze în liga secundă. Echipa are deja acordul unui număr de 17 jucători, urmând ca reprezentantul clubului pentru secția de handbal, Dorinel Gurbina, să semneze, în curând, cu alți trei jucători. Echipa s-a născut ca urmare a cedării grupelor de juniori ai Academiei de handbal Adrian Petrea de către finanțatorul acestui club, Cristian Pătru, căruia antrenorul emerit Adrian Dacica a ținut să-i mulțumească public pentru tot ceea ce a făcut pentru handbalul si sportul din Reșița. De asemenea, edilul Reșiței a mulțumit și președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, pentru faptul că, cu titlu gratuit, acesta a pus la dispoziția noii echipe Sala Polivalentă.

Handbalul merită susținerea Primăriei Reșița, e un fenomen social, avem tradiție și am obținut performanțe în acest sport. Vor fi în cadrul secției cinci echipe de tineret, plus cea de seniori. Ne-am bucurat și de sprijinul președintelui FRH, Alexandru Dedu, care s-a bucurat că Reșița revine în lumea handbalului. Pentru primul sezon, nu avem alt obiectiv decât formarea unei echipe bune, dar în doi sau trei ani sperăm să  accedem în prima ligă. Am semnat deja cu 17 jucători, mai sunt discuții și cu alții. Pot să vă spun că toți sunt reșițeni. De secția de handbal se va ocupa Dorinel Gurbină, echipa fiind în sarcina lui Cristian Ionescu, Marius Grozăvescu și Sebastian Pîrvan, aceștia putându-se regăsi pe bancă, dar și în teren.”, a declarat în conferința de presă antrenorul emerit Adrian Dacica.

Pentru prima parte a sezonului, care va debuta pe data de 17 septembrie, Primăria și Consiliul Local Reșița vor aloca un buget în valoare de 200.000 lei urmând ca alți 200 de mii să fie bugetați pentru partea secundă a parcursului sezonului 2017-2018, din Liga a II-a. Dacica a mai declarat că nu a fixat un obiectiv pentru acest sezon, fiind vorba de mulți dintre juniorii Academiei HC Adrian Petrea, dar speră ca după două sau trei sezoane, echipa să se manifeste ca o potențială candidată la promovarea în Liga Națională.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Despa Gheorghe

    Ma bucur din suflet caci exista deschidere din nou pentru handbalul resitean. . . . . cu greu vom ajunge acolo unde am fost candva Dar,niciodata sa nu zici niciodata. . . I mi doresc sa pot face si eu ceva anume ptr handbal=sa fac parte din echipa de crainici a SALI POLIVALENTE.(sigur,cu titlu gratuit)daca se poate. Bine inteles,aici m am referit la handbalul de prima liga. DOAMNE AJUTA. DOAMNE OCROTESTE I PE CEI BUNI ! ! !.

    Raspunde
  2. INa

    E bine ca vrei sa faci parte din echipa(?) de crainici,dar inainte de asta ar mai trebui sa pui mana pe gramatica,sa inveti cum se scrie corect.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei