Vizită de proporții la Caransebeș! Grindeanu și Hurduzeu s-au reîntors, după 25 de ani, în băncile liceului

modelmic

Ziua de astăzi a fost una extrem de importantă pentru Colegiul C.D Loga și Colegiul Național Traian Doda din Caransebeș. Premierul Sorin Grindeanu, alături de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, s-au reîntors pe băncile școlilor în care obișnuiau să învețe în urmă cu 25 de ani.

Prima oprire a primului ministru a fost la C.D Loga, acolo unde atât Grindeanu, cât și Hurduzeu, au învățat în primii 8 ani de școală. Vizibil emoționați, cei doi au ținut să pășească și în salile de clase în care au învățat.

Următoarea oprire a fost la Colegiul Național Traian Doda pentru a sărbători, alături de foștii colegi de clasă și profesori, 25 de ani de la absolvirea liceului.

Premierul Sorin Grindeanu s-a declarat mulțumit de faptul că la întâlnirea festivă au fost prezenți majoritatea foștilor colegi, cu care a împărțit momentele fericite sau cele mai dificile în anii de liceu, ne-uitând însă să îi laude și pe profesorii care au contribuit la formarea lor.

Sigur pe unii dintre colegii mei i-am mai văzut, mă întâlnesc cu ei, sunt în continuare în legătură directă cu ei, sunt prietenii mei, sunt oamenii cu care am împărțit cele mai frumoase momente până la urmă din viața unui om, anii de liceu sunt anii cei mai frumoși. Mă bucur că au venit astăzi atât de mulți din fosta clasă, am fost o generație unită, suntem în continuare și sper ca și azi momentele și cele festive de aici și cele mai de petrece de după-masă  fie foarte frumoase.

Am avut parte de profesori foarte buni, și în clasele 5-8, și învățătoare foarte bună. Liceul este unul cu tradiție, un liceu care face cinste Carașului și întregului Banat, e un liceu care nu doar generația 92 când am absolvit noi, ci a scos foarte multe generații de absolvenți  care fac cinste și va scoate în continuare, sunt convins, pentru că rămâne o școală de top în această regiune”, a declarat Grindeanu.

Mândri de puterea pe care a ajuns să o dețină un fost absolvent al școlii lor, actualii elevi ai celor două colegii l-au întâmpinat pe Grindeanu cu Gaudeamus Igitur și buchete de flori.

Mai mult, primul ministru a fost însoțit și de tatăl său, Nicolae Grindeanu, fost inspector școlar general, pe care premierul îl și „învinuiește” pentru rezultatele bune la învățătură pe care le-a avut pe toată perioadă a anilor de studiu.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurdurzeu, cu care Sorin Grindeanu a fost coleg încă din clasa I, s-a arătat și el emoționat de momentul revederii cu foștii colegi și profesori, declarând că amintirile au început să îl copleșească imediat ce a pășit în curtea și mai apoi în sălile de clasă al căror prag îl trecea zilnic în urmă cu ani de zile.

Bineînțeles că sunt momente emoționate și acesta de acum, întâlnirea cu foștii colegi, mare parte din ei prieteni de-ai noștri, întâlnirea cu foștii profesori, cu școala noastră, cu locurile minunate, curtea școlii și bineînțeles emoționantă este și întâlnirea cu actualii elevi.

Dacă mă întrebați de momente frumoase petrecute împreună, credeți-mă că au fost atât de multe în acești 12 ani de școală nici nu știu cu care să încep, dar îmi aduc aminte cu drag de orele de sport când jucam fotbal, baschet, îmi aduc aminte și de momentele în care stăteam în curtea școlii, doar atunci când nu țineam ore, nu chiuleam din timpul orelor, îmi aduc aminte de profesorii noștri, îmi aduc aminte și de reuniunile cum se făceau atunci, după-amiaza, până pe la ora 8-9, se făceau într-o sală de clasă cu muzică, sunt foarte multe momente plăcute, amintirile vin pe măsură ce am făcut acești pași în curtea școlii, mă bucur foarte mult că foștii colegi sunt aproape toți prezenți și chiar este o revedere bine venită”, a afirmat Hurduzeu, care nu a uitat că mulțumească profesorilor care i-au format și călăuzit și cărora le datorează carierele și locul în care au ajuns în viață.

Emoționați de revederea cu absolvenții de acum 25 de ani au fost și dascălii, în special Ana Suru, fosta profesoară de chimie, dar şi diriginta prim-ministrului.

Sunt oameni cu foarte mult bun simţ, au fost elevi excepţionali, foarte buni la învăţătură, disciplinaţi şi serioşi, aşa cum sunt şi acum. Şi mă refer, aici, atât la preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cât şi la premierul României, Sorin Grindeanu, căruia îi plăceau toate materiile, dar, în special, matematica”, a precizat aceasta.

Diana RADU

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Rusmir Ionel

    Multumesc Redactiei acestui ,,Reper24″ pentru oportunitatea si celeritatea transmiterii instantaneelor de la Aniversarea a 25 ani de la terminarea liceului a DDomnului Priministru. Calitatea si intrarea in prezent a acestei informari m-a impresionat la lacrimi , emotie pentru care-L invidiez pe Distinsul Domn Director Nicolae Grindean , pentru ca sigur , la Domnia Sa doza de emotie a fost la limita infarctului .Doresc tuturor sa aiba parte de astfel de reantalniri pentru ca satisfactia sufleteasca este de nemasurat. Parca pe vremurile tineretii mele o astfel de dulceata cu suflet , era mai ieftina. (Revin , celelalte informatii citite din Expr… , Arg…. , Cao.. au fost de nenotat) .Felicitari acestei redactii .DOAMNE AJUTA.

    Raspunde
  2. emilzavo@yahoo.com

    Ma bucur ca d-ul prim ministru a avut intilnirea de25 ani este un eveniment important al municipiului Caransebes dar in acelasi timp si la aceeasi ora la Liceul forestier .lemn a avut loc intilnirea de 40 de ani de la terminrea liceului. Se puteau scrie 2-3 cuvinte si despre aceasta intilnire care , este adevarat ca nu a avut supraveghere SPP dar a dat societatii oameni de calitate

    Raspunde

Lasa un raspuns lui Rusmir Ionel Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei