Zece caransebeșeni pentru Europa

caransebeșeni pentru Europa

Zece tineri din Caransebeș, elevi ai Colegiului Național „Traian Doda” și membri ai Grupului informal de tineret „Youth Club of Caransebeș”, însoțiți de conducătorii acestuia, Andreea Adam și Alexandra Miclău, au participat recent, timp de o săptămână, la o întâlnire internațională de tineret în Germania. Reuniunea a fost organizată în cadrul Programului „Erasmus+, Tineret în Acțiune” și s-a desfășurat la Europahaus Aurich, la ea participând tineri din Finlanda, Suedia, Germania, Țara Galilor și România.

Tema manifestării a fost „Crossing Borders – Opening Doors”, discuţiile axându-se pe controversatul subiect al refugiaților din Europa. Activitățile s-au desfășurat în workshop-uri internaţionale care au avut ca temă arta, acțiunea publică, teatrul, ziarul și fotografia, tinerii caransebeşeni participând la toate aceste ateliere.

În cadrul aceleiaşi întâlniri au avut loc și alte activități, printre care o petrecere cu tema supereroi, seri pregătite de fiecare țară – cu jocuri, muzică și dansuri tradiţionale –, şi s-a organizat un joc care a durat întreaga săptămână – „Jocul prietenului secret”, în cadrul căruia fiecare participant trebuia să scrie în fiecare zi câte o scrisoare unui alt tânăr, fără ca acesta să îi cunoască identitatea. S-a organizat, de asemenea, și o excursie la Oldenburg, un oraș mai mare din zonă.

caransebeșeni pentru Europa

În cadrul întâlnirii, tinerii au avut ocazia să cunoască câțiva refugiați din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Astfel, participanţii şi-au schimbat părerea despre refugiații veniți în Europa, au conștientizat situația în care se află aceștia și au început să înțeleagă că suntem cu toții oameni și că nimeni nu merită să trăiască în teroare și nesiguranța zilei de mâine.

De menţionat că anul trecut, în luna noiembrie, caransebeşenii au mai participat la o asemenea întâlnire internațională, tot la Aurich, tema discuţiilor de atunci constituind-o Consiliile elevilor din școli. Pentru anul 2017, Clubul are programată o întâlnire în Finlanda, la Pielavesi, iar în luna august intenționează să organizeze o întâlnire de tineret în România.

Cosmin VLAD

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei