Zece copii din centrele de plasament cărășene petrec Paștele în familii de împrumut

modelmic+editorial

Încă de la începutul acestei luni, Protecția Copilului Caraș-Severin a început promovarea programului prin care cărășenii pot „adopta” un copil din unul dintre centrele de plasament din județ, pe perioada sărbătorilor pascale.

Receptive la această inițiativă, mai multe cupluri au decis să facă o bucurie de sărbători, astfel că zece micuți din trei centre de plasament din Caraș-Severin, cu vârste între 9 şi 15 ani, au parte de căldura unei familii în aceste zile.

În total, la nivel de județ, s-au înregistrat 20 de solicitări de „adopție” provizorie, dar o parte dintre persoanele interesate să ia un copil de sărbători s-au răzgândit în momentul în care au aflat că nu pot lua acasă micuți cu vârste fragede.

„Avem zece copii, din trei centre de plasament, cu vârste între 9 şi 15 ani, care vor experimenta viaţa de familie, de sărbătorile pascale. Cei mai mici dintre ei sunt în grija unor asistenţi maternali. Au fost mai multe cereri depuse, însă unele cupluri au dorit copii cu vârste mici. De obicei, familiile care-i iau acasă pe copii păstrează legătura cu ei. Înainte de a pleca în vizită, noi le explicăm copiilor că trebuie să se întoarcă în centrul de plasament, că e ceva provizoriu”, a explicat Mădălina Cotoc, purtător de cuvânt al DGASPC Caraş-Severin, citat de Mediafax.

Micuții din centrele de plasament pot fi luaţi acasă nu doar în pragul sărbătorilor de Crăciun și de Paşte, ci și în weekend-uri şi în vacanţe. Cărășenii care vor să facă acest lucru trebuie să depună o cerere la sediul DGASPC Caraș-Severin în urma căreia asistenții sociali vor efectua o anchetă socială la domiciliul doritorilor.

„Înainte ca un copil aflat în plasament să primească învoire pentru a merge la o familie, noi trebuie să fim siguri că acel copil va beneficia de confortul fizic şi psihic de care are nevoie. E foarte important ca cererea să se depună din timp, pentru ca asistenţii sociali să poată efectua anchetele. Încurajăm astfel de iniţiative din partea membrilor comunităţii şi pe timpul vacanţelor, când copiii nu merg la şcoală. Ei se bucură de fiecare dată când au ocazia să experimenteze viaţa de familie”, a precizat directorul DGASPC Caraş-Severin, Ana Vasile, citată de Mediafax.

 

Alexandra JURCA

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei