UPDATE: Zeci de localități din vestul țării sunt în continuare fără curent, în urma urgiei care s-a abătut ieri asupra Banatului!

 modelmic

Zeci de localități din județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara sunt în continuare fără curent, în urma furtunii ce a făcut prăpăd ieri în zona de vest a țării. Conform informațiilor transmise de E-Distribuție Banat privind situația rețelelor de distribuție, alimentarea cu energie electrică este afectată la această oră în peste 70 de localități, la nivelul societății fiind declarată stare de urgență de nivelul 2.

Ca urmare a condițiilor meteorologice extreme care s-au produs în zona de vest a României în după-amiaza zilei de duminică, 17 septembrie, a fost afectată funcționarea rețelelor de distribuție de electricitate din zona de activitate a E-Distribuție Banat, ca urmare a vântului foarte puternic (ce a depășit viteza de 90 km/h) și a căderilor de copaci. În timpul nopții, E-Distribuție Banat a suplimentat numărul echipelor de intervenție. Situația la ora 08:00, în data de luni 18 septembrie, era următoarea:

-          În județul Timiș erau afectate 7 linii de înaltă tensiune și 55 de linii de medie tensiune, inclusiv 3 stâlpi metalici îndoiți și 4 stâlpi de beton rupți. Alimentarea cu electricitate era afectată într-o singură stație de transformare (Giulvaz) și în 28 de localități

-          În județul Caraș Severin erau afectate parțial 7 linii de medie tensiune, astfel că alimentarea cu electricitate era afectată total sau parțial în 10 localități

-          În județul Hunedoara erau afectate total sau parțial 21 de linii de medie tensiune, astfel că alimentarea cu electricitate era afectată în 13 localități

-          În județul Arad erau afectate total sau parțial 25 de linii de medie tensiune, inclusiv 16 stâlpi rupți, astfel că alimentarea cu electricitate era afectată în 23 de localități”, informează reprezentanții E-Distribuție Banat.

La nivelul societății a fost declarată stare de urgență de nivelul 2, 44 de echipe fiind pe teren pentru restabilirea alimentării în cel mai scurt timp posibil.

În județul Caraș-Severin sunt nealimentate cu energie electrică localitățile: Măureni, Șoșdea, Valea Pai, Duleu, Valea Mare, Fîrliug, Dezești, Remetea Pogănici, Scăiuș, Ruschița, precum și zone din Oțelu Roșu, Reșița și Bocșa.

Citește și Vijelia a făcut prăpăd în Caraș-Severin!        

UPDATE ora 14:00: Echipele de intervenție ale E-Distribuție Banat lucrează în continuare pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în toate localitățile afectate de vijelia de ieri.

„Un număr de 26 de echipe de intervenție ale E-Distribuție Muntenia și E-Distribuție Dobrogea au fost trimise pentru a sprijini eforturile de reluare a alimentării cu electricitate în zonele afectate de furtună, aflate în aria de activitate a E-Distribuție Banat.  Operatorul de distribuție lucrează în continuare conform procedurilor situației de urgență, nivel 2.

Echipele E-Distribuție Banat și ale contractorilor au intervenit din cursul zilei de ieri, în timpul nopții și în cursul zilei de astăzi, astfel că a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru un număr estimat de peste 130.000 de clienți, aproximativ 60% din numărul estimat de clienți pentru care alimentarea cu electricitate a fost afectată de condițiile meteo extreme, în zona de responsabilitate a E-Distribuție Banat.

În prezent se află la intervenții 57 de echipe ale E-Distribuție Banat și 16 ale firmelor contractoare. Acestea au ca prioritate intervenția la avariile înregistrate pe liniile de înaltă și medie tensiune, care alimentează un număr mare de clienți. Condițiile meteo severe, cu vânt de peste 90 km/h, și peste 100 km/h în unele cazuri, au dus la avarii inclusiv la stâlpi de beton și de metal, în special în județul  Timiș, dar și în Caraș Severin, Hunedoara și Arad.

Cooperăm cu autoritățile care au atribuții în situații de urgență și care au sprijinit intervenția echipelor E-Distributie Banat, de exemplu prin deblocarea drumurilor”, informează reprezentanții  E-Distributie Banat.

20170917_194759

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei