Ceremonial de Ziua Armatei în Parcul Tricolorului din Reșița

Untitled-1

Autorități județene și locale, miliari, veterani, dar și simpli cetățeni ai Reșiței s-au adunat sâmbătă în Parcul Tricolorului din Reșița, unde s-a desfășurat ceremonialul dedicat Zilei Armatei Române.

Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la momentul din 25 octombrie 1944, de la Carei, care a reprezentat ultima victorie a Armatei Române în lupta cu trupele ungaro-germane. Ziua Armatei a fost marcată și la Reșița, în Parcul Tricolorului, unde s-a desfășurat un ceremonial organizat de Centrul Militar Județean, Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Reșița. După oficierea serviciului religios de către protopopul Reșiței, Petru Berbentia și un sobor de preoți, colonelul Ion Pasăre, comandantul Centrului Militar Județean, a dat citire mesajului ministrului Apărării, Mircea Dușa, cu prilejul acestei sărbători. La monumentul din Parcul Tricolorului au fost depuse coroane și jerbe de flori, iar în încheierea manifestării, cei prezenți au urmărit în aplauze parada militară.

10441001_359930810833343_2544215497921285708_n

„Gândurile noastre se îndreaptă în acest moment către eroii Armatei Române, căre veteranii care au luptat pe front, oameni pentru care credinţa, datoria, onoarea şi slujirea idealurilor de libertate şi independenţă au reprezentat crezul suprem. Astăzi, Armata Română este prezentă în marile teatre de operaţii ale lumii, iar militarii noştri sunt apreciaţi la nivel internaţional pentru modul exemplar în care îşi îndeplinesc misiunile, pentru loialitatea şi spiritul de camaraderie de care dau dovadă. La mulți ani militarilor noștri, multă sănătate şi succese remarcabile în nobila misiune de apărători ai patriei!”, a fost mesajul transmis de reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Silviu Hurduzeu.

 

Diana RADU

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei