Ziua internațională a familiei, marcată de femeile social-democrate din Reșița!

 modelmic

Organizația Municipală a femeilor social-democrate din Reșița a organizat ieri dezbaterea cu tema „Familia, Educația și Bunăstarea”, pentru a marca Ziua internațională a familiei. Evenimentul a avut loc la inițiativa deputatului Luminița Jivan, președinte interimar al OFSD Caraș-Severin și a Elenei Borchescu, președinte OFSD Reșița.

La dezbateri au participat o parte a consilierilor locali din Reșița, dascăli, membri de partid. De asemenea, au fost invitați: părintele Mihai Ciucur de la Centrul de  tineret Moniom, doctorii Sorina Toba și Cristina Bacer, precum și Lenuța Ciurel, directorul Colegiului  Economic al Banatului  Montan din Reșița.

Discuțiile s-au axat pe abordarea unor teme de interes larg, cum ar fi: rolul familiilor în promovarea educației timpurii și a posibilităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru copii și tineri, problemele cu care se confruntă familia, bunele practici pentru echilibrul dintre muncă și familie în scopul ajutării părinților în rolurile lor educaționale și de îngrijire, relaționarea prosocială, egalitatea de gen, rolul Bisericii în promovarea și apărarea valorilor tradiționale”, se arată în comunicatul de presă al OFSD.

DSC01658

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române.

Diana RADU

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Pingback: Actiuni derulate in luna mai 2017 | Luminita Jivan

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei