Situație de o gravitate extremă pe DN6/ E70. După teribilul accident de ieri, în care un tată și cei doi copii ai săi și-au pierdut viața, consilierul județean Doru Coșei somează Prefectura să convoace Comitetul pentru Situații de Urgență. „Clasa politică, în ansamblu, este părtașă, unii mai mult, alții prin tăcere, nepăsare sau inacțiune”, acuză acesta.
„Pe DN6 (E70/E80), tronsonul Caransebeș – Teregova – Plugova – Orșova, starea carosabilului este grav degradată, cu gropi de mari dimensiuni, denivelări periculoase și risc major pentru participanții la trafic, pe un drum extrem de aglomerat, utilizat intens de trafic greu, tranzit internațional și navetă zilnică.
În ultimele săptămâni, pe acest tronson au avut loc numeroase accidente rutiere grave, soldate inclusiv cu pierderi de vieți omenești, între care și evenimente recente de o gravitate excepțională. Aceste fapte demonstrează existența unui pericol real, iminent și continuu pentru siguranța publică. Menționez că, anterior producerii acestor tragedii, au fost transmise sesizări și avertizări către autoritățile competente cu privire la starea drumului și riscurile asociate”, se arată în solicitarea lui Coșei.
Principalele revendicări transmise Prefecturii:
- Convocarea de urgență a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) cu includerea pe ordinea de zi a situației de pe DN6
- Declararea oficială a tronsonului ca ca sector de drum cu risc major pentru siguranța publică, până la remedierea completă a deficiențelor
- Măsuri imediate de semnalizare, limitări de viteză și intervenții de urgență ale administratorului drumului
Pe de altă parte, într-un mesaj public plin de revoltă, Doru Coșei atacă direct inacțiunea decidenților de la București și din județ, amintind că județul Caraș-Severin a avut reprezentanți la cel mai înalt nivel în Guvern și la Ministerul Transporturilor.
„Mă revoltă și mă scârbește faptul că, într-o perioadă cu bugete uriașe pentru infrastructură, din Carașul nostru am avut și prim-ministru, și ministru al transporturilor, iar astăzi realitatea arată așa: drumuri calamitate și oameni care mor”, a scris Coșei pe rețelele de socializare.
Potrivit acestuia, autostrada A1 Lugoj–Calafat a încetat de mult să fie un „moft”, devenind o necesitate vitală pentru a opri carnagiul de pe DN6. Consilierul avertizează că, dacă nu se vor lua măsuri după acest ultim bilanț negru, problema nu va mai fi drumul, ci „lipsa totală de conștiință” a clasei politice.
Karina TINCUL



















„Mă revoltă și mă scârbește faptul că, într-o perioadă cu bugete uriașe pentru infrastructură, din Carașul nostru am avut și prim-ministru, și ministru al transporturilor, iar astăzi …”
–
Mda, faptul (vă) produce scârbă, însă personaje incapabile de vreo ispravă, nu produc impresii.
Doar se laudă cu bune intenții, artistice 🙂